S-a votat: Rastel de biciclete în fiecare gară. Ce se va întâmpla în stațiile izolate

20 octombrie 2020

Ceea ce până acum era doar un proiect intens mediatizat azi a fost votat în Parlament: va trebui montat câte un rastel de biciclete în fiecare gară și haltă din România în care opresc trenuri de călători. Dincolo de efortul financiar, care nu este unul considerabil, se pune problema dacă în stațiile izolate aceste dispozitive metalice vor putea fi ferite de furturi.

Adrian Bărbulescu

rastel de biciclete în fiecare gară dezafectarea căii ferate Răzoare-Luică Statutul personalului feroviar lege pentru accelerarea investițiilor Rectificarea bugetară prelungirea stării de urgenţă starea de urgenţă Votul de învestire a Guvernului amendamente la bugetul pe 2020

Camera Deputaţilor a adoptat marţi, în calitate de for legislativ decizional, un proiect de lege prin care rastelurile de biciclete trebuie montate în toate stațiile de cale ferată.

”Clădirile publice sau de utilitate publică, unităţile din învăţământul preuniversitar de stat, pieţele agroalimentare, târgurile, autogările şi staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători (sublin. ns.) vor fi dotate cu structuri metalice care să permită parcarea concomitentă a minimum 10 biciclete, cât şi montarea pe perioada staţionării acestora a unor dispozitive antifurt”, se arată în proiectul de lege adoptat de deputați.

Rastel de biciclete în fiecare gară. Amenzi de până la 4.000 de lei

rastel de biciclete în fiecare gară
În Elveția măsura a fost implementată de mult

Propunerea legislativă iniţiată de PNL mai prevede că „în termen de 180 de zile de la intrarea în vigoare a normelor metodologice, autorităţile administraţiei publice centrale sau locale şi persoanele juridice cu capital privat sau de stat, după caz, vor adopta măsurile”.

Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda de la 2.000 la 4.000 de lei încălcarea dispoziţiilor prevăzute în actul normativ. ”Constatarea contravenţiei şi aplicarea sancţiunilor prevăzute se realizează de personalul autorizat al agenţiilor judeţene pentru plăţi şi inspecţie socială, precum şi agenţia pentru plăţi şi inspecţie socială a municipiului Bucureşti, după caz”, se precizează în actul normativ.

Pe 2 decembrie 2019, Senatul a adoptat proiectul, în calitate de prim for sesizat. Prin urmare, legea va fi trimisă președintelui Klaus Iohannis, pentru promulgare.

Rastel de biciclete în fiecare gară. CFR SA, bună de plată cu 100.000 de euro

rastel de biciclete în fiecare gară datoria CFR Călători către CFR SA CFR Călători vrea credite bancare licitație pentru transportul banilor ajutor de stat pentru operatorii feroviari Dosarul Mită la CFR CFR Călători vrea credite bancare licitație pentru transportul banilor CFR Călători vrea credite bancare Bugetul CFR Călători pe 2019În aceste condiții, Compania Națională de Căi Ferate CFR SA va trebui să prevadă în bugetul de venituri și cheltuieli pentru anul 2021 sumele necesare achiziționării rastelurilor pentru biciclete. La fel și cei care au închiriat secții de circulație neinteroperabile.

Dar să vedem la cât se va ridica efortul financiar al gestionarului infrastructurii feroviare publice și cel al gestionarilor privați.

”În anul 2018, CFR SA a administrat 808 gări pentru călători, iar gestionarii de infrastructură au operat 81 de gări de călători (cu două gări mai puţin faţă de anul 2016). În ceea ce priveşte gările de călători operate de gestionarii de infrastructură feroviară, majoritatea se află pe reţeaua celui mai mare gestionar de infrastructură, RC-CF Trans. Pe următoarele locuri, în ceea ce privește numărul de gări operate, se situează Transferoviar Grup, Via Terra Spedition şi Apria”, se arată în Studiul privind infrastructura de transport feroviar dat publicității anul trecut de Consiliul Naţional de Supraveghere din Domeniul Feroviar.

Pe de altă parte, la o simplă căutare pe internet aflăm că cel mai ieftin rastel de biciclete cu 10 locuri costă undeva la 750 de lei (sunt și altele care costă peste 1.500 de lei). Acesta este prețul en-detail însă, dacă se va organiza o licitație pentru sute de bucăți, este de presupus că el va scădea undeva pe la 600 de lei.

Făcând un calcul simplu, rezultă că CFR SA ar trebui să aloce 484.800 de lei pentru cumpărarea de rasteluri pentru biciclete destinate celor 808 stații cu trafic de călători, adică echivalentul a aproape 100.000 de euro.

Pe de altă parte, gestionarilor privați le-a reveni suma de 48.600 de lei, adică undeva pe la 10.000 de euro. Nu sunt sume exorbitante, care să nu poată fi asigurate de bugetele CFR SA și ale gestionarilor privați de infrastructură.

Problema furturilor în stațiile izolate

rastel de biciclete în fiecare gară
Florea Dobrescu, președintele Federației Drum de Fier

Legea spune clar: trebuie montat câte un rastel de biciclete în fiecare gară din România. Mai exact, în toate ”staţiile de cale ferată care deservesc trafic de călători”, fie că este vorba de gări ca București Nord, Brașov sau Constanța, fie că vorbim de halte sau puncte de oprire.

”În gările mari nu este nicio problemă. Paza poate fi asigurată de Poliție, de Jandarmerie. Problema apare însă în stațiile izolate, unde va exista un real pericol ca aceste dispozitive să fie furate, mai ales că sunt metalice”, a declarat pentru Club Feroviar Florea Dobrescu, președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier.

Ce facem la Halta Pescăruș?

rastel de biciclete în fiecare garăȘi să dăm și un exemplu concret unde legea va fi dificil, dacă nu chiar imposibil de aplicat. Este vorba de PO Halta Pescăruș, de pe secția de cale ferată Constanța-Mangalia. Ea figurează pe lista stațiilor de cale ferată din România.

Și are și trafic de călători. Potrivit Mersului Trenurilor în vigoare, acum, în extrasezon, aici opresc zilnic patru trenuri Regio: 8383, 8389, 8384 și 8390, deci, potrivit legii, trebuie montat un rastel pentru biciclete. Numai că de ani buni aici nu mai există personal feroviar. Chiar și clădirea gării a fost vândută acum mai bine de un deceniu, iar pe acolo nu a mai trecut niciun polițist sau jandarm în ultimii 20 de ani.

Deci cine va asigura paza? În aceste condiții, legea va fi aplicată la Halta Pescăruș (și nu doar aici, ci și în multe alte halte de pe rețeaua CFR) doar pentru a se bifa că s-a instalat rastelul de biciclete, pentru că el va dispărea imediat, ori pentru a fi utilizat de către vreun localnic, ori pentru a fi dus la fier vechi sau scos la vânzare pe OLX, la jumătate de preț.