Calea ferată de Otopeni putea fi gata încă de acum nouă ani de zile, reiese dintr-un Raport de control la CFR SA realizat de Corpul de Control al Primului Ministru și dat publicității luni. În document se prezintă și întârzierile și viciile de procedură din perioada mai recentă în ceea ce privește contractul pentru conexiunea feroviară Gara de Nord-Aeroport Henri Coandă.
Adrian Bărbulescu
Obiectivul de investiții „Modernizarea liniei de cale ferată București Nord-Aeroport Internațional Henri Coandă București” ar fi putut fi gata încă din 2011, reiese din ”Sinteza acțiunii de control efectuată la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA”, făcută publică luni de Guvernul României.
Conexiunea feroviară putea fi gata în 2011
”Dezvoltarea infrastructurii de transport rutier şi pe calea ferată, în vederea asigurării accesului în zona de est a Aeroportului Internaţional Bucureşti-Otopeni a fost aprobată inițial la data de 26.08.1999, prin <Programul strategic de dezvoltare a infrastructurii aeroportuare la Aeroportul Internaţional București-Otopeni>, lucrările fiind programate a se realiza în perioada 1 ianuarie 2010 – 31 decembrie 2011”, se arată în documentul citat.
Cu alte cuvinte, dacă Guvernul și miniștrii Transporturilor și-ar fi făcut treaba, trenurile ar fi circulat, încă de acum nouă ani de zile, pe relația Gara de Nord-Aeroport Otopeni.
17 miniștri ai Transporturilor în 9 ani
Din 2010, când ar fi trebuit să înceapă lucrările, și până în prezent, au fost nu mai puțin de 17 miniștri ai Transporturilor: Radu Berceanu, Anca Boagiu, Alexandru Nazare, Ovidiu Silaghi, Relu Fenechiu, Victor Viorel Ponta, Ramona Mănescu, Dan Șova, Ioan Rus, Iulian Matache, Dan Marian Costescu, Petru Sorin Bușe, Alexandru Răzvan Cuc (două mandate), Felix Stroe, Lucian Șova, Rovana Plumb și Lucian Bode.
Raport de control la CFR SA. Notificare emisă cu întârziere
Nu s-a întâmplat așa, astfel încât contractul a fost încheiat abia în iunie 2019, cu o durată de execuție de 12 luni.
Și atunci, după nouă ani de la data la care fusese prevăzută inițial deschiderea șantierului, lucrările au început cu o întârziere. ”În baza contractului sectorial din data de 21.06.2019, cu o durată de execuție de 12 luni, a fost emisă Notificarea nr. 34 din data de 05.09.2019 pentru demararea execuției lucrărilor (cu o întârziere de cca 3 luni față de momentul semnării contractului). La data de 17.12.2019, se înregistra un progres fizic al execuției lucrărilor de aproximativ 14%”, se arată în Raportul de control. În acest punct, trebuie făcută mențiunea că, între timp, lucrările au avansat în ritm alert, iar acum stadiul fizic depășește 70%.
Raport de control la CFR SA. ANAP a respins de șapte ori studiul de fezabilitate
Mergând mai înapoi în istoria proiectului, autorii Raportului remarcă faptul că, în perioada martie 2017 – februarie 2018, au existat șapte respingeri din partea ANAP cu privire la documentația de atribuire având ca obiect „Revizuirea Studiului de Fezabilitate pentru modernizarea liniei de cale ferată București Nord – Aeroport Internațional Henri Coandă București”.
”În anumite cazuri, CFR SA a depășit termenul de 15 zile prevăzut pentru reîncărcarea documentației în SEAP, conform art. 25 alin. (9) din Normele aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2016, fapt ce a determinat întârzierea lansării licitației cu aproximativ un an. Neconformitățile repetate, constatate de ANAP în procesul de evaluare a documentației de atribuire pentru revizuirea acestui studiu, au condus la o amânare a publicării anunțului de participare (CN183103/01.03.2018) cu aproximativ 370 de zile de la transmiterea inițială spre validare a documentației de atribuire (nr. 264965/24.02.2017)”, se menționează în document.
Licitație înaintea indicatorilor sau carul înaintea boilor
O altă neregularitate este semnalată în legătură cu indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiții.
Aceștia au fost adoptați abia la data de 12.06.2019, prin Hotărârea Guvernului nr. 386/2019. ”Prin urmare, la data publicării în SEAP a anunțurilor de participare nr. CN1008306/19.01.201916 și nr. CN1008896/12.02.201917 nu era aprobată valoarea totală estimativă aferentă acestui obiectiv de investiții de către Guvernul României.
Astfel, nu au fost respectate prevederile art. 42 alin. (1) lit. a)18 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu ale art. 1719 din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, cu modificările și completările ulterioare”, se arată în documentul citat.