spot_img
luni, decembrie 6, 2021
spot_img

Ramona Moldovan dezvăluie câți kilometri de cale ferată vor fi reînnoiți în fiecare an

Secretarul general al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, Ramona Moldovan, a anunțat joi câți kilometri de cale ferată vor fi reînnoiți în fiecare an prin Planul Național de Redresare și Reziliență.

Ramona Moldovan

România are un portofoliu de nevoi pe care îl putem identifica foarte ușor și decalaje mari în ceea ce privește dezvoltarea infrastructurii, nu doar rutieră, dar și cea feroviară și celelalte modalități de conectare, a declarat oficialul MTI la Conferința „Strategia economiei românești în deceniul care va schimba lumea: Planul de reziliență”, organizată de site-ul cursdeguvernare.ro.

”Aceste deficiențe ne duc la o congestionare a traficului, mai ales în zonele urbane, ne duc la dificultăți în a atrage spre poli de dezvoltare firme și companii care să ofere prosperitate și dezvoltare economică. Avem provocări legate de conexiuni între regiunile țării și acces a mediului de afaceri și a cetățenilor pe o mobilitate mai simplă. Plecând de la aceste nevoi, lista noastră de reforme și de investiții este destul de ambițioasă și în același timp corelată și cu sursele de finanțare pe care nu le-am valorificat suficient în anii anteriori și vorbim de programul operațional dedicat infrastructurii de transport”, a spus secretarul general al Ministerului Transporturilor.

Investiții feroviare. Vor fi reînnoiți până la 100 km de cale ferată pe an

Ea a precizat că ministerul are un pachet de investiții și de reforme pe care îl orientează către transportul pe cale ferată, care vizează modernizarea, reînnoirea căilor ferate așa încât viteza de deplasare să ajungă la un nivel optim, care să reducă timpii de deplasare pentru călători și mărfuri pentru a face transportul feroviar atractiv.

”Ne interesează să modernizăm trenurile și să folosim tehnologii moderne, pe bază de hidrogen, electrice, să reducem nivelul de poluare”, a spus ea.

Întrebată câți kilometri de cale ferată vor fi modernizați prin PNRR, Ramona Moldovan a răspuns; ”Vorbim de o analiză pe care o realizăm în funcție de gradul de maturitate al proiectelor. Avem în vedere mai multe tipuri de intervenții. Pe de o parte, vorbim despre modernizări, așa cum se realizează și în momentul acesta cu finanțare europeană pe Coridorul IV și să putem extinde modernizările și pe alte linii. Și aici presupun investiții majore și de durată. Pe de altă parte, vizăm un alt tip de investiții, care se referă la reînnoirea căii ferate actuale. Acestea nu presupun intervenții atât de majore ca în cazul modernizărilor, dar aduc o îmbunătățire în ceea ce privește viteza de deplasare și calitatea deplasării. Lista finală a acestor intervenții va fi gata în următoarele săptămâni, tocmai pentru a putea evalua nivelul de maturitate ale proiectelor. Estimarea din strategia pe care o avem pentru reînnoire este să avem undeva la între 60, 80, 100 km pe an”. (A.B.)

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole