Rădoi, irevențios: Drulică, lucrez la metrou de când tu nu te născuseși

9 februarie 2021

Liderul sindicaliștilor de la metrou, Ioan Rădoi a avut luni seară, într-o emisiune televizată, o atitudine irevențioasă față de ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, după ce acesta a acuzat conducerea sindicatului de promovarea intereselor personale și de faptul că salariile la Metrorex au crescut artificial, la niveluri nesustenabile.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

„Ce caută ăsta acolo (la Ministerul Transporturilor) când eu lucrez în metrou de când el nu se născuse. Ce vorbeşte el despre metrou? Nu credeţi că nu e de luat în seamă? (…) Acest Drulică, pus de tatăl lui acolo, cocoţat pe funcţii, ar trebui să se ducă acasă să îşi vadă de treaba lui. Spune că se împarte Magistrala 6 în două, mergem până la Ikea. Ne ducem acolo doar să mâncăm cârnaţi, ce să facem? În toată lumea există legatura aeroport – metrou”, a declarat Radoi la Antena 3.

Referirile lui Rădoi privesc faptul că Gheorghe Drulă, tatăl ministrului, este printre fondatorii firmei Felix Telecom, firmă care a beneficiat de numeroase contracte cu instituții de stat de regim special. Acum acesta este consultant al firmei Felix Telecom, în timp ce administrator este un fost cadrul SRI, trecut în rezervă.

Rădoi a negat că sindicatul se ocupă de spaţiile comerciale de la metrou, susţinând că este vorba de o „societate a sindicatului”.

„Nu! Există o societate a sindicatului. Tot făcea referire la ce se întâmplă la Buşteni, unde oamenii au facilităţi. Avem complexul turistic la Buşteni de mult timp, de peste zece ani. Oamenii se duc acolo la refacerea forţei de muncă. Nu este al meu. Este al sindicatului, adică al tuturor oamenilor”, a mai spus Rădoi.

Rădoi a negat că el ar fi de fapt adevăratul şef al Metrorex.

„Ar fi bine. Ştiţi ce înseamnă? Iată că de 40 de ani metroul este un transport sigur. Dacă eu am condus, înseamnă că am făcut-o bine până acum. Am avut 24 de directori până acum şi 26 de miniştri. Ce vorbeşte Drulica este treaba lui”, a mai spus Rădoi.

Acuzele ministrului

Cătălin Drulă a readus în atenția publică luni contractul dintre Metrorex și firma Sindomet Servcom SRL, deținută în proporție de 100% de Unitatea Sindicatul Liber Metrou (USLM). ”Sindomet Servcom SRL a avut două contracte cu Metrorex: unul pentru spațiile comerciale (expirat în 2018) prin care firma încasa 75% și Metrorex doar 25% din valorificarea acestora. Și un contract pentru spațiile de publicitate (expirat din 2019), din care Sindomet încasa 53%, iar Metrorex doar 47%. S-a încercat prelungirea de facto a acestor contracte, Sindomet încasând în continuare sumele, dar Metrorex refuzând să încaseze partea sa (oricum PREA MICĂ) pentru că nu mai exista contract valabil. Corpul de Control va face lumină și în această poveste”, se mai arată într-o postare a ministrului.

Ministrul menționează faptul că firma Sindomet Servcom SRL a avut, în 2019, o cifră de afaceri de 7.981.344 lei și un profit de 6.197.855 lei. Sindomet Servcom SRL mai deține și un complex turistic la Bușteni, care oferă reducere de 99% pentru angajații Metrorex, care aleg să își petreacă cele 4 zile de recuperare, printre altele, la centrul turistic din Bușteni deținut de această firmă. Reducerea de 99% este suportată de Metrorex.

”Fostul deputat PSD, domnul Ion Rădoi, își simte amenințate interesele subterane. Acesta este adevăratul motiv pentru care îl deranjează că, în sfârșit, cineva se uită cu atenție la ce face cartelul pe care îl conduce. Și ca să terminăm odată discuția: câștigul mediu brut lunar per salariat al Metrorex, în anul 2020, era de 9.901 lei. În propunerea de buget de venituri și cheltuieli pentru 2021, Metrorex are estimat un câștig mediu brut lunar per salariat de 12.739 lei. Cel târziu acum sper că este evident că deranjul domnului Rădoi nu e legat de cifre sau de binele oamenilor, ci de afacerile, privilegiile și beneficiile sindicatului”, se încheie postarea ministrului Transporturilor.