PSP Cargo România cumpără o locomotivă Softronic TransMontana

PSP Cargo România, parte a grupului maghiar PETROLSPED Kft, își mărește flota prin achiziția locomotivei Softronic TransMontana nr. 80.

PSP Cargo Group România face parte din grupul PETROLSPED Kft, cu o experiență de peste 20 de ani în industria de logistică și transport feroviar. În prezent, organizația are filiale în Slovacia, Slovenia, România, Austria și Germania, potrivit unei postări Softronic pe pagina sa de socializare.

Locomotiva nu este prima achiziționată de PSP Cargo de la producătorul român. În 2023 compania a deschis o filială a PSP Cargo Group în Ungaria. „Obiectivul nostru este să devenim cea mai activă și flexibilă companie de transport feroviar de marfă din Europa Centrală și de Est. Prin deschiderea biroului din Ungaria, ne-am propus să facilităm trecerea mai rapidă a locomotivelor și vagoanelor noastre la cele trei puncte de trecere a frontierei feroviare dintre România și Ungaria, și anume Curtici/Kürtős, Episcopia Bihorului/Biharkeresztes și Valea lui Mihai/Nyírabrány”, spun oficialii companiei maghiare.

„Prin cooperarea dintre cele două echipe PSP Cargo Group din România și Ungaria, am urmărit o abordare mai cuprinzătoare a proiectelor de transport și logistică din cele două țări, facilitând rezolvarea rapidă a problemelor apărute în implementarea acestora”, adaugă ei.

Pe parcursul anului 2023 au fost bifate noi achiziții, respectiv 5 locomotive adăugate la flota existentă, care la acel moment era formată din 13 locomotive. Totalizând lungimea rutelor parcurse de PSP Cargo, se poate spune că în 2023 au fost parcurși 682.540,07 km.

În 2023 au fost implementate proiecte și au fost efectuate transporturi pentru numeroși clienți:
Socar-28 trenuri; Ford-95 trenuri; Oscar-44 trenuri; Remat-25 trenuri; Agricultorul-13 trenuri; Transportul cerealelor-133 trenuri; Kronospan-45 trenuri; Proiecte intermodale (UTI)-133 trenuri; pentru alte proiecte Ep. Cargo, Express, Standard Logistic, HLG – circa 55 trenuri.

PSP Cargo Group menționează rezultatele excelente înregistrate în 2023. Bilanțul arată 3.600.000 sute de tone nete transportate, 960.000 tone nete transportate și 7.500.000 sute de tone brute transportate.

„Compania noastră a înregistrat o creștere constantă an de an, susținută de numărul mare de clienți care au avut încredere în serviciile și proiectele noastre, și vom continua să ne străduim să ne ridicăm la înălțimea așteptărilor acestora și în viitor, oferind servicii complexe de transport feroviar de marfă”, spun ei.

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link