spot_img
duminică, decembrie 4, 2022
spot_img

BREAKING Protocolul privind trenul metropolitan București, aprobat de CGMB

După ce, în urmă cu zece zile, picase la vot, consilierii generali au aprobat în ședința de joi protocolul privind trenul metropolitan București, cu CNCF CFR SA.

Este vorba de proiectul de Hotărâre pentru aprobarea Protocolului de colaborare, privind pregătirea și implementarea proiectului „Introducerea și, ulterior, dezvoltarea serviciilor de tren urban și metropolitan București – Ilfov”, între Municipiul București și Compania Națională de Căi Ferate CFR SA.

S-au înregistrat 31 de voturi pentru, două împotrivă și 18 abțineri. Deși PMB nu a precizat, cel mai probabil în favoarea proiectului au votat consilierii PNL, USR și PMP, în timp ce cei ai PSD s-au abținut sau au votat împotrivă.

Protocolul privind trenul metropolitan București a picat la vot data trecută

În ședința Consiliului General al Municipiului București de la finele lunii octombrie, proiectul picase la vot, așa cum a scris Club Feroviar la vremea respectivă.

Potrivit informațiilor oferite de reprezentanții Primăriei Generale, după ședința de vot au fost înregistrate doar 27 de voturi pentru, necesarul fiind de 28 de voturi pentru. Informațiile oferite nu menționau dacă a fost vorba de absenteismul consilierilor generali, de abțineri sau voturi împotrivă.

În ultima decadă a lunii octombrie, primarul general Nicușor Dan a anunțat că CFR SA a semnat protocolul. În această fază, sunt vizate trei trasee prioritare: București Gara de Nord – București Obor, București Gara de Nord – București Vest, respectiv București Vest – București Obor.

Ultimele Articole