vineri, aprilie 12, 2024
spot_img

FOTO-VIDEO. Protestul metroiștilor la Guvern. ”Fără CO la metrou/Vom ajunge în cavou”

Câteva sute de angajați ai Metrorex au protestat joi, timp de o oră, în fața Guvernului României față de subfinanțarea societății de transport subteran din Capitală, deficitul de personal și nerespectarea preverilor Statutului personalului feroviar. Protestul metroiștilor a fost unul gălăgios, dar fără niciun rezultat.

Pe o vreme schimbătoare – mai cu soare, mai cu nor, mai cu câțiva stropi de ploaie – membrii Unitatea – Sindicatui Liber din Metrou (USLM) s-au adunat joi după-amiază în Piața Victoriei din București.

Nu au fost foarte mulți (în niciun caz 500, așa cum anunțaseră organizatorii la Primăria Municipiului București și la Jandarmeria Română), dar au fost gălăgioși, ca de obicei atunci când își cer drepturile.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Revendicările de la protestul metroiștilor, depuse la Guvern

După ce a criticat la megafon prevederile legislative care au un impact negativ asupra salariaților Metrorex, președintele USLM, Marian Artimon, a intrat în Palatul Victoria însoțit de Florin Herda, vicepreședinte al sindicatului, care îi reprezintă pe mecanici. La Guvern, cei doi au depus lista de nemulțumiri a sindicaliștilor de la metrou, care cuprinde următoarele puncte:

  1. Neaplicarea prevederilor CCM-Metrorex 2023/2024, a Legii nr. 367/2022 şi a Codului Muncii actualizat, prin aplicarea Legii 296/2023;
  2. Deficitul de personal si deficitul de finanțare, tragerea unui semnal de alarmă asupra riscului major în blocarea activității metroului bucureștean;
  3. Lipsa unui BVC (buget de venituri și cheltuieli) Metrorex pe anul 2024 îndestulător pentru buna desfășurare a activității;
  4. Nerespectarea prevederilor Legii 195/2020 – Statutul Personalului Feroviar.


Angajații Metrorex, nemulțumiți de ”taxa pe boală”

Cât timp cei doi lideri sindicali s-au aflat în Palatul Victoria, salariații Metrorex veniți la protest n-au stat degeaba și au continuat să scandeze lozinci antiguvernamentale.

Una dintre nemulțumiri, neinclusă în lista de revendicări oficială, a fost impozitarea cu 10% a concediilor medicale (așanumita ”taxă pe boală), în condițiile în care la metrou sunt foarte multe boli profesionale. De asemenea, restricțiile impuse la luarea concediilor de odihnă, din cauza personalului insuficient, au stârnit mânia protestatarilor adunați în Piața Victoriei din București.

”Guvernul nostru-i baștan/ A uitat de subteran”

Pe pancartele cu care au venit la mitingul de protest se puteau citi inscripții cum ar fi: ”Personal nu angajați/ Dar pe Tik-Tok vă uitați”, ”Guvernul nostru-i baștan/ A uitat de subteran”, ”Fără CO (concediu de odihnă – n.red.) la metrou/ Vom ajunge în cavou”, ”Stop subfinanțării la metrou!”, ”Căutați ca groparii în cavou/ Să vedeți dacă au crescut ferestre în metrou”, ”Respectați drepturile personalului feroviar!” sau ”Stop austeritate la metrou!”.

Protestul metroiștilor s-a încheiat așa cum a început – problemele nu au fost soluționate. Dar măcar și-au vărsat oful.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole