Sindicaliștii feroviari din ograda lui Sorin Grindeanu dau în clocot, și nu din cauza caniculei anunțate de meteorologi. Se anunță proteste la CFR și declanșarea conflictului colectiv de muncă la Metrorex, revendicările fiind legate, după caz, de neadoptarea bugetelor de venituri și cheltuieli ale societăților feroviare pe anul în curs, de modul cum va fi aplicat de la 1 iulie Statutul personalului feroviar sau de majorările salariale considerate nemulțumitoare.
Sindicaliștii de la CFR Călători se pregătesc de proteste față de lipsa bugetului pe anul în curs și neadoptarea Statutului personalului feroviar.
Într-un comunicat de presă dat publicității vineri dimineață, Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, condusă de Rodrigo Maxim, protestează față de lipsa la jumătatea anului 2023 a bugetelor de venituri şi cheltuieli la CFR Călători şi CFR SA. O altă nemulțumire este legată de reţinerea a 10% din bugetele de compensaţie/subventie şi de faptul că CFR Călători în anul 2023 funcţionează pe un buget mai mic decât în anul 2022.
FSTFR critică alocarea de fonduri insuficiente pentru achiziţia pieselor noi de schimb, pentru înlocuirea pieselor defecte sau lipsă de la locomotivele şi vagoanele CFR Călători, continuarea degradării condiţiilor de călătorie din cauza lipsei fondurilor de reparaţii material rulant şi a fondului de investiții, de alocarea fondurilor insuficiente pentru angajări pe posturi vacante la funcţiile de execuţie şi efectuarea de multe ore suplimentare. Sindicaliștii sunt revoltați de menţinerea mecanicilor de locomotivă I la clase de salarizare inferioare clasei maxime, deşi a avut loc parţial schimbul de generaţii şi au plecat la pensie mecanicii de locomotivă I cu clasă maximă de salarizare.
Ceferiştii sunt revoltaţi și de tergiversarea aplicării Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar pentru angajaţii CFR Călători. „Chiar dacă s-ar pune în aplicare varianta discutată, dar nenegociată, de aplicare a Legii nr. 195/2020 privind Statutul personalului feroviar de la 01 iulie 2023, în această variantă are loc menţinerea salarizării mecanicilor de locomotivă, revizorilor de locomotivă, şefilor de tură tracţiune şi mecanicilor instructori la aceeaşi salarizare ca în prezent”, se arată în comunicat.
Proteste la CFR Călători. Miting și refuzul efectuării de ore suplimentare
Din toate aceste motive, sindicaliștii reprezentați de Rodrigo Maxim ies luni în stradă la un miting de protest între orele 10,00-12,45 lângă parcul din faţa Ministerului Transporturilor şi intrarea în parcarea din fața ministerului.
De asemenea, federația sindicală menționată a distribuit în teritoriu tabele nominale prin semnarea cărora angajații vor aduce la cunostinţa conducătorul locului de muncă (șef depou, SELC/PL) că începând cu data de 1 iulie dacă prin aplicarea Legii 195/2020 rămân la aceeaşi salarizare cum este în prezent şi nu se asigură măcar salarizarea mecanicilor de locomotivă-automotor I, a șefilor de tură, a revizorilor de locomotivă de la SNTFC CFR Călători SA la acelaşi nivel cu colegii lor de la SNTFM CFR Marfă, aceştia nu mai sunt de acord cu prestarea de ore suplimentare. Semnatarii vor efectua doar norma lunară de muncă, invocând ca bază legală art. 121 din Codul Muncii și art. 42 punctul 8 din Contractul Colectiv de Muncă la nivel de unitate pe anii 2022-2023.
Și sindicaliștii lui Grigore Mare sunt nemulțumiți de modul cum va fi aplicat Statutul
Și Federația Națională Feroviară Mișcare Comercial Vagoane, condusă de Grigore Mare, și-a exprimat nemulțumirea, după o întâlnire cu secretarul de stat însărcinat cu coordonarea domeniului feroviar, Ionuț Cristian Săvoiu și directorii generali ai CNCF CFR SA și SNTFC CFR Călători SA.
Astfel, începând cu data de 1 iulie 2023 la nivelul celor două companii vor fi implementate dispozițiile art. 18 din Legea nr. 195/2020 referitoare la coeficienții minimi de ierarhizare, ceea ce va conduce la aplatizarea grilelor de salarizare, mai multe categorii de angajați regăsindu-se cu salariile de bază la același nivel.
Începând cu luna decembrie 2023, în urma negocierilor colective la nivelui CFR Călători se va reveni la o grilă de salarizare cu realizarea ecartului între clasele de salarizare. Același lucru se va face și la CNCF CFR SA, însă această promisiune va putea fi asumată numai dupa realizarea rectificării bugetului de stat, care să asigure resursele necesare.
„Federația Naționala Feroviară Mișcare Comercial Vagoane nu împărtășește soluția avansată de conducerile celor două companii feroviare referitoare la egalizarea salariilor de bază ale angajaților, aspect care va genera multiplicarea nemulțumirilor deja existente, și solicită aplicarea coeficienților de ierarhizare cu mentinerea ecartului între clasele de salarizare începând cu data de 01 iulie 2023”, a transmis Biroul Executiv al FNFMCV.
Sindicaliștii de la metrou au votat pentru declanșarea conflictului colectiv de muncă
Și la Metrorex sunt nemulțumiri, legate de procentul cu care vor crește salariile prin viitorul Contract Colectiv de Muncă, însă ele sunt exprimate mai cu jumătate de gură de liderul sindical Marian Artimon.
„Bună seara la toată lumea și sănătate tuturor. 4438 este numarul celor care ați spus Da, la luptă. Ar fi fost mai mulți, dar 600 de colegi sunt în suspendarea CIM (contractul individual de muncă – n.red.), din diferite motive – concedii medicale de lungă durată sau CIC (concediu de îngrijire a copilului – n.red.), plus concediile de odihnă. 4438 este numărul colegilor care au votat pentru declanșarea de către USLM a conflictului colectiv de muncă la nivel de Metrorex. Vă mulțumim. Acest număr ne onorează pentru încrederea pe care o acordați actualei comisii de negociere, dar în același timp ne obligă să facem tot ceea ce este necesar pentru a duce la îndeplinire mandatul pe care i l-ați acordat. Vom lupta să obținem ceea ce trebuie pentru menținerea drepturilor și pentru creșterea nivelului de trai al membrilor USLM. Nu vom renunța la luptă, iar uniți vom câștiga, pentru că Unitatea este viitorul”, se arată într-o informare trimisă joi seara salariaților de către secretarul general al Unitatea – Sindicatul Liber Metrou și obținută de Club Feroviar. Aici nu se precizează însă dacă și când vor fi declanșate proteste.