joi, aprilie 18, 2024
spot_img

FOTO-VIDEO Protest la Ministerul Transporturilor. ”Nu vrem să facem pușcărie”

Un protest la Ministerul Transporturilor a avut loc marți după amiază, în organizarea Unitatea-Sindicatul Liber Metrou. În acordurile Imnului USLM și pe sunet de vuvuzele, sindicaliștii i-au cerut ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu, să asigure o finanțare corespunzătoare de la bugetul statului pentru funcționarea în condiții de siguranță a metroului bucureștean.

”E corect, dar e și rău Sindicatul din metrou”. Aceste acorduri au răsunat marți după amiază din boxele aduse de sindicaliștii de la metrou în fața Palatului CFR din București, unde se află deopotrivă sediile Ministerului Transporturilor și Infrastructurii și cel al Metrorex.

Cu pancarte pe care erau inscipționate sloganuri precum ”Metroul e casa noastră, nu e jucăria voastră”, ”Asigurați siguranța circulației” sau ”Opriți subfinanțarea metroului. Metroul nu este o joacă”, cei peste 200 de sindicaliști și-au strigat nemulțumirile. Din când în când, vacarmul devenea infernal, în sunetul vuvuzelelor în care suflau protestatarii.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


”Nu vrem să facem pușcărie pentru că venim la muncă”

”Vrem doar ca Metrorex să primească sumele necesare pentru funcționarea metroului în condiții de siguranță pentru călători. Nu vrem să facem pușcărie pentru că venim la muncă și facem ca din nimic să se învârtă roata”, a declarat secretarul general al USLM, Marian Artimon, în contextul în care, așa cum au mai semnalat sindicaliștii, deficitul de personal obligă la nerespectarea instrucțiilor de serviciu.

El a explicat că 2021 a fost cel mai trist an din istoria metroului bucureștean, pentru că a fost primul an în care societatea de transport subteran din Capitală nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli. Oricum, a spus liderul sindical, din 2014 și până în prezent Metrorex primește procente cuprinse între 28 și 73% din sumele solicitate pentru buna funcționare.

Accidentul de pe Magistrala 2, din cauza instalațiilor vechi și a trenului nou

”Așa s-a ajuns și la accidentul de azi de pe Magistrala 2, care a fost dată în exploatare în 1987. Sunt instalații acolo pentru care fabrica producătoare e islaz de 20 de ani. O piesă a trenului s-a rupt și, din balans, a distrus instalația de alimentare. Trebuie investiții”, a spus Marian Artimon. El a adus în discuție și calitatea trenurilor CAF, care, deși sunt cele mai noi din parcul activ al Metrorex, au multe defecte.

Liderul sindical a amintit și de ”metroul zburător” care acum patru ani de zile a provocat un accident în Depoul Berceni (fost depoul IMGB) și care și acum e ”în tavanul depoului”. Acel tren este produs de aceeași firmă spaniolă.

Protest la Ministerul Transporturilor. Sindicaliștii amenință cu greva

Sindicaliștii s-au arătat profund nemulțumiți și de modul în care se desfășoară negocierile pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă, în condițiile în care cel în vigoare expiră pe data de 8 iunie.

”Nu vom ceda la drepturile câștigate de-a lungul anilor. Consiliul de Administrație al Metrorex a mandatat conducerea executivă să nu ofere niciun procent în plus la salarii. Vom negocia în continuare, iar dacă nu vom ajunge la niciun acord, vom parcurge pașii următori prevăzuți de lege, putându-se ajunge la declanșarea grevei de avertisment și a grevei generale”, a mai spus Marian Artimon. Trebuie amintit faptul că la negocierea fostului CCM, realizată în perioada ministeriatului lui Lucian Bode, sindicaliștii au obținut o creștere salarială de 18%, fapt contestat apoi de Cătălin Drulă.

Protest la Ministerul Transporturilor. Reacția conducerii Metrorex

Chiar în timpul desfășurării acestui protest la Ministerul Transporturilor, conducerea Metrorex a dat publicității un comunicat, în care și-a exprimat speranța pentru continuarea dialogului.

”Conducerea societății manifestă constant disponibilitate pentru dialog social, iar reprezentanţii sindicatelor sunt consultați în conformitate cu legile dialogului social. Menționăm că, în această perioadă, au loc negocieri pentru încheierea unui nou Contract Colectiv de Muncă 2022-2023. Subiectele generale discutate în cadrul negocierilor sunt legate de eficientizarea activității societății, îmbunătățirea condițiilor de transport public cu metroul, îndeplinirea obiectivelor, promovarea drepturilor și intereselor comune ale angajaților, îmbunătățirea serviciilor oferite călătorilor și îmbunătățirea condițiilor de muncă. Metrorex consideră că dialogul reprezintă calea unică pentru găsirea soluțiilor în interesul angajaților”, a precizat administrația societății.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC susține de 25 de ani rolul inginerilor consultanți

  Asociație profesională nonguvernamentală, apolitică și nonprofit, Asociația Română a Inginerilor Consultanți (ARIC), grupează companii și specialiști din domeniul proiectării și consultanței inginerești. Înființată în anul...

Ultimele Articole