Protest la Gara de Nord din București și la Prefectura Cluj. Studenții vor gratuitate pe calea ferată

12 februarie 2021

Un protest la Gara de Nord din București și un altul la Prefectura Cluj au fost organizate vineri de câteva zeci de studenți, nemulțumiți de eliminarea gratuității la călătoriile pe calea ferată.

protest la Gara de Nord

”Scopul comemorării face referire la decizia Guvernului de a limita dreptul studenților la transport feroviar gratuit, fără existența unui minim dialog cu reprezentanții studenților, deși asemenea decizii cu impact asupra accesibilității, echitabilității și riscului de abandon trebuie, în primul rând, stabilite prin consultarea tuturor actorilor interesați. De asemenea, comemorăm lipsa de interes a decidenților pentru un dialog deschis cu reprezentanții studenților, atât în lumina eliminării dreptului la gratuitate, cât și în ceea ce privește problemele și nevoile sistemului de învățământ superior”, au transmis reprezentanții Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), într-un comunicat de presă.

Protestul a fost organizat între orele 10,00 și 13,00.

Protest la Gara de Nord și la Prefectura Cluj. ”Pierdem trenul spre educație”

Nu numai la Gara de Nord din București au protestat studenții, ci și la Prefectura Cluj. Aproximativ 40 de studenţi au protestat vineri în faţa Prefecturii Cluj, față de intenţia Guvernului României de a suspenda gratuitatea transportului pe calea ferată.

”Mulţi studenţi au nevoie de gratuitatea aceasta pentru că vin din familii cu situaţie precară, stau în cămin, şi au nevoie să fie ajutaţi, mai ales în pandemie. Tot ce ne dorim este să revenim la normalitate”, a declarat unul dintre protestatari, citat de Agerpres. Protestatarii au purtat afişe cu mesaje precum „Voi cu trenul înainte, noi cu dreptul înapoi”, „Să vă fie frică, studenţii se ridică”, „Pierdem trenul spre educaţie”.

Premierul Florin Cîțu a anunțat după ședința de Guvern de miercuri că transportul studenților pe calea ferată nu va mai fi gratuit și că se revine la reducerea de 50%, cum era până în februarie 2017. (A.B.)