spot_img
sâmbătă, octombrie 16, 2021
spot_img

Se anunță acțiuni de protest la CFR SA. Datoriile CFR Călători cresc pe zi ce trece

În doar câteva zile este posibilă declanșarea de acțiuni de protest la CFR SA, dacă plata salariilor se va face din nou cu întârziere. Totul din cauza faptului că CFR Călători nu-și achită obligațiile la plata tarifului pentru utilizarea infrastructurii (TUI), iar datoriile operatorului feroviar de stat cresc pe zi ce trece și se răsfrâng negativ asupra lichidităților de care dispune CNCF CFR SA.

Articol de Adrian Bărbulescu și Doru Cireașă

Situația socială de la compania de infrastructură feroviară stă să explodeze. Pe data de 30 septembrie (joi) trebuie plătit avansul salarial pe luna în curs, iar dacă vor fi întârzieri și de data aceasta este posibil să asistăm la proteste din partea angajaților.

„CFR Călători are către CNCF CFR SA datorii de 340 milioane de lei, majoritatea provenind din neplata TUI. Din datoria aferentă lunii august, de 46 de milioane de lei, societatea de transport de călători nu a plătit, la începutul lunii septembrie, decât 5,5 milioane de lei. Sunt semnale din teritoriu că dacă și acum vor întârzia salariile, angajații vor recurge la declanșarea de acțiuni de protest”, a declarat pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Drum de Fier, Florea Dobrescu.

Luna trecută, acțiunile de protest la CFR SA au fost evitate în ultima clipă

protest la CFR Bilanțul lui Nicușor Dan salariile la CFR SA exproprieri suplimentare pe Coridorul IV creşterea salariului minimLa mijlocul lunii trecute, acțiunile de protest au fost evitate ”la mustață”, după ce responsabilii financiari ai CFR SA au recurs la un ”artificiu” menit să calmeze spiritele în teritoriu. Astfel, din cei aproximativ 23.000 de angajați ai Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, peste 4.000 nu au primit în primă fază niciun leu din lichidarea aferentă lunii iulie.

Concret, la nivelul unei stații, impiegatul de mișcare și-a primit salariul, însă șeful de gară – nu. Au mai primit salariile integral lucrătorii de la linii, acarii și ceilalți implicați în mentenanța căii ferate. Pe de altă parte, cei care lucrează la birourile celor opt regionale, dar și cei din aparatul central al CFR SA nu au primit salariile la timp, după cum a relatat la vremea respectivă Club Feroviar. Toți aceștia și-au primit drepturile salariale ulterior, în două tranșe de câte 50%.

Situația din august riscă să se repete

Acum, situația riscă să se repete la indigo, spune Florea Dobrescu. „Noi ne luăm salariile cu întârziere, iar colegii noștri de la CFR Călători și le iau la timp. În timp ce la noi de luni bune nu s-au plătit ajutoarele de boală, la societatea de călători s-a semnat un acord pentru decontarea biletelor de odihnă și tratament. Practic, suntem toți ceferiști, suntem colegi, dar suntem tratați diferit, ceea ce nu este normal”, a spus Florea Dobrescu.

El a semnalat și problema tichetelor de masă, care la Compania Națională de Căi Ferate CFR SA nu s-au mai acordat de aproape trei luni – iulie, august și acum septembrie.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Grigore Mare anunță că problema tichetelor de masă se va rezolva curând

salvarea societăţilor feroviare cotizația la sindicat acțiuni de protest la CFR electricieni în trenuri negocierile pentru CCM la CFR sunt trenuri aglomerate la CFR Călători CFR Călători vrea să cumpere automotoare sindicaliștii feroviari despre Rovana PlumbÎn ceea ce privește tichetele de masă, se pare că situația se va rezolva. Cel puțin așa a declarat pentru Club Feroviar președintele Federației Naționale Sindicale Mișcare-Comercial Vagoane, Grigore Mare.

„Tichetele restante pe ultimele două-trei luni se vor da zilele acestea. Nu este clar dacă înainte de avans sau după. E o problemă financiară a companiei, cunoscută de toți”, spune el adăugând că a avut discuții cu conducerea CFR SA pe această temă.

Sindicaliștii cer o întrevedere cu ministrul Dan Vîlceanu

Pentru ca lucrurile să reintre pe făgașul normal și la compania de infrastructură, sindicaliștii vor solicita o întrevedere pe această temă cu ministrul interimar al Transporturilor și Infrastructurii, Dan Vîlceanu.

„Este nevoie ca cineva să facă ordine în relațiile dintre societățile și companiile feroviare de stat, pentru ca angajații să nu mai aiba de suferit”, a mai spus liderul sindical Florea Dobrescu.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole