miercuri, noiembrie 29, 2023
spot_img

VIDEO Protest al USLM la Guvern. Sindicaliștii de la metrou: Vor să ne pună la dietă?

Câteva sute bune de sindicaliști de la metroul bucureștean s-au strâns luni după amiază la un protest al USLM la Guvern, cerând neaplicarea la Metrorex a Legii 296/2023, cunoscută și ca Legea austerității. Concret, salariații societății de transport subteran din subordinea Ministerului Transporturilor vor să primească în continuare tichete de masă.

Protestul din Piața Victoriei a fost unul de scurtă durată, pentru că anterior, în fața sediului Guvernului și-au manifestat nemulțumirile cei de la Sindicatul Polițiștilor.

”Avem aprobarea Primăriei Capitalei pentru efectuarea Pichetului de protest din fața Guvernului. Din păcate, la ora 13.00, în piață sunt cei de la Sindicatele Politiștilor. Din această cauză, aprobarea este pentru ziua de luni 13.11.2023, începând cu ora 15.15. Pichetarea va avea loc până la orele 16.00. De aceea, toți care se simt nemulțumiți de neacordarea drepturilor cuvenite în conformitate cu Contractul Colectiv de Muncă sunt invitați să participe la această formă de luptă sindicală. Vă așteptăm în număr cât mai mare”, se arăta într-o adresă trimisă de secretarul general al Unitatea – Sindicatul Liber Metrou, Marian Artimon, către membrii săi.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Miting scurt, dar intens și zgomotos

În consecință, protestul organizat de sindicaliștii de la metrou a durat mai puțin de o oră. A fost însă timp suficient pentru ca sindicaliștii să-și verse nemulțumirile, atât vizual, prin intermediul pancartelor purtate, cât și auditiv, cu ajutorul vuvuzelelor. Între timp, liderul sindical Marian Artimon a intrat în sediul Guvernului, unde a depus un memoriu cu nemulțumirile salariaților de la metrou.

”Noi nu am muncit mai puțin în această perioadă, ba, dimpotrivă, trebuie să asigurăm activitatea 24 de ore din 24, șapte zile din șapte și 365 de zile pe an și să suplinim și deficitul de personal, astfel încât acesta să nu fie resimțit de publicul călător. Atunci de ce nu vor să ne dea în continuare tichete de masă? Sau vor să ne pună la dietă?”, se întrebau retoric protestatarii.

Oamenii strânși în Piața Victoriei au reclamat faptul că Legea 296/2023 încalcă prevederile Contractului Colectiv de Muncă în vigoare la Metrorex, dar și pe cele ale Codului Fiscal și Codului Muncii. ”Noi de ce trebuie să ne respectăm toate obligațiile și ei (Guvernul – n.red.) nu?”, s-au întrebat sindicaliștii.

Protest al USLM la Guvern, față de neacordarea tichetelor de masă

Club Feroviar a dezvăluit săptămâna trecută că angajații companiilor și societăților feroviare de stat – CFR Călători, CFR SA, CFR Marfă și Metrorex – au rămas fără tichete de masă din această lună. Asta pentru că a intrat în vigoare Legea 296/2020 promovată de premierul Marcel Ciolacu, iar bonurile de masă nu se mai pot acorda decât în limita unui plafon anual, care a fost deja depășit.

Între timp, conducerile tuturor societăților și companiilor menționate au făcut memorii către Guvern, cerând exceptarea lor de la prevederile legii respective. Apoi, a ieșit la rampă și ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, care a zis că vrea să înainteze un Memorandum Guvernului astfel încât angajaţii CFR şi Metrorex să primească tichetele de masă în continuare. „Ştiţi foarte bine că s-a dat acea ordonanţă prin care se încearcă să se ţină anumite cheltuieli într-o anumită marjă, astfel încât să ne înscriem în deficit. Doar că eu cred că, dacă există o regulă pentru toată lumea, şi anume să se dea tichete de masă pentru cei care au salariu până în 10.000, acelaşi lucru e valabil şi pentru CFR, şi pentru Metrorex. Deci, da, pot să spun că da, voi merge în Guvern săptămâna viitoare cu memorandum, astfel încât angajaţii CFR şi angajaţii Metrorex să poată să beneficieze de aceste tichete. De ce erau exceptaţi? Pentru că sunt companii care sunt pe pierdere şi atunci exista această excepţie, doar că nu e o pierdere care a apărut acum, sunt pierderi istorice. Oamenii trebuie să beneficieze de aceste tichete. (…) Săptămâna viitoare (săptămâna în curs – n.red.) merg cu memorandumul în Guvern prin care să facem excepţie pentru ceferişti şi pentru Metrorex de la prevederile ordonanţei, ceea ce îi va duce în situaţia de a-şi lua tichetele la fel ca ceilalţi. Toată lumea îşi ia tichetele”, a declarat Sorin Grindeanu.

Urmează mitingul ceferiștilor

Joi, pe 16 noiembrie, este prevăzut și un miting al ceferiștilor, tot în Piața Victoriei, nemulțumirile fiind aceleași cu cele ale colegilor lor de la metrou.

În plus, la mitingul de protest organizat de Confederaţia Sindicală Națională Meridian, o ală mare nemulțumire este legată de noua lege a pensiilor. Organizatorii spun că la mitingul dintre orele 10.00-13.00 vor participa 5.000 de sindicaliști, în special de la Federația Silva și de la Federația Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România.

”Motivele acţiunii de protest sunt: eliminarea din art.168 al proiectului de Lege privind sistemul public de pensii a alineatelor care abrogă prevederi cuprinse în unele statute profesionale, punctele e) şi f), aplicarea O.U.G. nr. 59/2000 – Statutul Personalului Silvic şi a Statutului Personalului Feroviar, Legea nr.195/2020, în forma actuală consolidată, respectarea contractelor colective de muncă şi negocierea acestora, pentru dreptul la condiţii de viată și de muncă decente, pentru dreptul la salarizare și pensionare decente, pentru aplicarea corectă a legislaţiei. Vă asigurăm că acţiunea se va desfășura în mod paşnic şi civilizat, iar în timpul mitingului o delegație coordonată de organizatori va depune un memoriu la Registratura Guvernului”, au anunțat sindicaliștii.

Ultimele Articole