miercuri, octombrie 9, 2024
spot_img

Propunere: Rută feroviară regulată Iași – Chișinău – Odesa

Participanții și partenerii Misiunii economice Republica Moldova – România – Ucraina: „Turismul – Punte pentru Integrare Economică Europeană” s-au întrunit luni, 27 septembrie 2021, la Iași. 

Evenimentul, care a adunat circa 100 participanți, reprezentanți din sectorul public și cel privat, din cele trei state, a fost patronat de Mihai Chirica, primarul municipiului Iași, potrivit infoprut.ro.

„Cu această ocazie m-am întâlnit cu oficiali și oameni de afaceri de peste Prut și din Ucraina, pe care i-am asigurat, încă o dată, de toată prietenia mea și de disponibilitatea totală a Primăriei municipiului Iași de a colabora, printre altele, și pentru dezvoltarea relațiilor economice și a schimburilor economice. (…) Scopul evenimentului a fost de a reuni actori cheie (privați și publici) din mai multe domenii, care să conlucreze în vederea creării de condiții care să asigure un climat favorabil relansării turismului în regiune, grav afectat de pandemia COVID-19”, a subliniat Mihai Chirica.

Potrivit IDEP Moldova (Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor), în cadrul evenimentul, a fost prezentată publicului propunerea de a crea grupul de lucru privind lansarea rutei feroviare regulate Iași-Chișinău-Odesa.

În urma discuției a fost evidențiat faptul că este oportun valorificarea acestei rute feroviare pentru a putea genera grupuri de turiști cu trenul între Iași, Chișinău și Odesa, excursii de tip City Break, ș.a. Drept rezultat a fost asumat angajamentul privind crearea grupului de lucru pentru inaugurarea rutei feroviare regulate între Iași, Chișinău și Odesa.

Acordul de Asociere cu UE semnat de R. Moldova și prevederile Parteneriatului Estic se referă și la asumarea angajamentul de a asigura conectivitate îmbunătățită cu UE, inclusiv feroviară, cu atât mai mult că anul 2021 este declarat „Anul european al Căilor Ferate”.

Citește aici mai multe detalii despre trenul Prietenia

Totodată, organizatorii au mai punctat că în „rezultatul acestui eveniment, grup de lucru și rutei regulate de tren Iași-Chișinău-Odessa, vom declanșa City Break-uri cu trenul între Iași-Chișinău-Odesa, iar operatorii din domeniul turismului receptor care sunt afectați de restricții vor putea găzdui turiști, salvând locuri de muncă și generând venituri pentru sectoarele conexe”.

Misiunea Economică Republica Moldova – România – Ucraina a fost organizată de Calea Ferată din Moldova, Asociația Patronală a Industriei Turismului și Institutul de Dezvoltare și Expertiză a Proiectelor, în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Agenția de Investiții din Republica Moldova și Oficiul Național al Viei și Vinului.

IN THE SPOTLIGHT

Ciclul universitar la Facultatea de Căi Ferate, Dumuri și Poduri a început cu „Bazele Carierei Inginerului CFDP”

Am putea spune că a devenit deja o tradiție pentru Facultatea de Căi Ferate, Drumuri și Poduri să deschidă ciclul universitar cu „Bazele Carierei...

Ultimele Articole