spot_img
joi, octombrie 28, 2021
spot_img

Asociația Pro Infrastructură: proiectul metroului din Cluj-Napoca e blocat birocratic de Primărie

Proiectul metroului din Cluj-Napoca este blocat birocratic de Primăria condusă de Emil Boc, susțin reprezentanții Asociației Pro Infrastructură.

Proiectul metroului din Cluj-Napoca Studiul pentru metroul din Cluj-Napoca cartier nou la Cluj-Napoca gratuități la transportul public contractul pentru metroul Cluj metroul din Cluj Electric Castle și trenul metropolitan

”Deși este prezentat ca un viitor proiect de succes în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), metroul din Cluj-Napoca, evaluat la un miliard de euro, este în prezent blocat în incompetență și birocrație, existând riscul de a rata acest tren al finanțării europene”, se arată într-o postare de luni dimineața de pe pagina de Facebook a Asociației pro Infrastructură.

Ei explică faptul că includerea proiectelor în acest PNRR presupune finalizarea studiilor și contractarea lucrărilor până cel târziu în anul 2022. În aceste condiții, proiectul metroului din Cluj-Napoca, aflat în etapa studiului de fezabilitate, este într-o cursă contra-cronometru pentru finalizarea acestui studiu, iar apoi lansarea și finalizarea licitației pentru lucrări până în 2022.

Proiectul metroului din Cluj-Napoca, în pericol

”Ei bine, Primăria Cluj-Napoca pare că nu înțelege importanța acestui proiect, abordând relația cu prestatorul angajat să realizeze studiile într-o manieră ultra-birocratică, de multe ori inutilă. Astfel, deși legea prevede derogări speciale pentru proiectele de interes național finanțate din fonduri europene, Primăria a solicitat autorizații de construire, avize și numeroase formulare inutile pentru realizarea forajelor geotehnice. Până la soluționarea acestei situații, proiectul este blocat”, se  mai arată în postare.

Reprezentanții asociației susțin că o întârziere de până la șase luni de zile în pornirea studiilor geotehnice ar putea anula șansele contractării lucrărilor în 2022 și, astfel, ar însemna ratarea finanțării europene din PNRR.

”Solicităm Primăriei Cluj-Napoca mai mult profesionalism în gestionarea marilor proiecte de infrastructură extrem de necesare în regiunea nord-vest. Doar cu o abordare pro-activă vor fi transformate în realitate aceste investiții de miliarde într-un orizont de timp rezonabil”, se încheie postarea de pe pagina asociației.

CITEȘTE și Metroul din Cluj-Napoca va costa peste un miliard de euro. Ce lungime va avea și câte stații vor fi

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole