spot_img
miercuri, octombrie 5, 2022
spot_img

Ministerul Finanțelor a publicat proiectul de buget pe 2020. Bani în plus la Transporturi

Ministerul Finanțelor Publice a publicat marți dimineață proiectul de buget pe 2020, pe care premierul Ludovic Orban îl vrea adoptat prin asumarea răspunderii Guvernului. Documentul prevede o alocare bugetară pentru Transporturi în creștere față de valoarea din anul care se încheie.

Adrian Bărbulescu

proiectul de buget pe 2020 rectificare bugetară rectificarea bugetară

Bugetul de stat se stabilește la venituri în sumă de 167.738,0 milioane de lei, iar la cheltuieli în sumă de 260.540,2 milioane de lei credite de angajament și în sumă de 215.259,0 milioane de lei credite bugetare, cu un deficit de 47.521,0 milioane de lei.

Investițiile pentru anul 2020 sunt estimate la 4,5% din PIB, mai mari cu 6,3 miliarde de lei față de 2019. Ținta de deficit bugetar cash pe anul 2020 este estimată la 3,59% din PIB.

Se iau bani de la Sănătate, se pun la SRI

Potrivit acestui proiect pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice, pierd bani față de alocarea bugetară din acest an: Ministerul Sănătății (2019 – 14.8 mld lei / 2020 – 11.5 mld lei), Ministerul Dezvoltării (2019 – 9.2 mld lei / 2020 – 5 mld lei), Ministerul Agriculturii (2019 – 21.4 mld lei / 2020 – 18.4 mld lei), Ministerul Mediului (2019 – 2.9 mld lei / 2020 – 1.1 mld lei), Ministerul Finanțelor (2019 – 6.5 mld lei / 2020 – 5.3 mld lei), Ministerul de Externe (2019 – 1.2 mld lei / 2020 – 1 mld lei), SIE(2019 – 330 mil lei / 2020 – 320 mil lei), Autoritatea Electorală Permanentă (2019 – 388 mil lei / 2020 – 248 mil lei.

Pe de altă parte, câștigă bani: SRI (2019 – 2.4 mld lei / 2020 – 2.6 mld lei), SPP (2019 – 228 mil lei / 2020 – 272 mil lei), STS (2019 – 595 mil lei / 2020 – 630 mil lei), Ministerul Muncii (2019 – 31.5 mld lei / 2020 – 42 mld lei), Ministerul Apărării (2019 – 18 mld lei / 2020 – 21.2 mld lei), Ministerul de Interne (2019 – 17.2 mld lei / 2020 – 19.4 mld lei), Ministerul Educației (2019 – 29.4 mld lei / 2020 – 31 mld lei), Agenția Națională de Intergitate (2019 – 21 mil lei / 2020 – 34 mil lei), Ministerul Justiției (2019 – 4.6 mld lei / 2020 – 4.9 mld lei), Ministerul Transporturilor (2019 – 11.4 mld lei / 2020 – 11.9 mld lei).

Aproape 4% în plus pentru Transporturi în proiectul de buget pentru 2020

Bugetul Ministerului Transporturilor crește în 2020 cu 3,86% față de valoarea înregistrată în acest an.

Pentru transportul pe calea ferată este prevăzută suma de 5,22 miliarde de lei (credite bugetare), în creștere cu 4,37% față de 2019. Pentru transportul cu metroul bucureștean, proiectul de buget prevede aproape 1,24 miliarde de lei, cu 33,74% în plus față de anul care se încheie.

Subvenții mai mici la metroul bucureștean

Subvențiile pentru susținerea transportului feroviar public de călători vor fi de 1,436 miliarde de lei, valoare neschimbată față de anul 2019. De cealaltă parte, subvențiile pentru transportul de călători cu metroul bucureștean scad cu 8,85% comparativ cu anul în curs, până la 417 milioane de lei.

În proiectul de buget de stat pe 2020 se precizează că, în bugetul Ministerului Transporturilor, Infrastructurii și Comunicațiilor pe anul 2020, suma prevăzută la capitolul 84.01 „Transporturi”, titlul 51 „Transferuri între unități ale administrației publice”, alineatul 51.01.55 „Întreținerea infrastructurii feroviare publice” se utilizează cu prioritate pentru plata obligațiilor către bugetul general consolidat și asigurarea cheltuielilor stabilite de lege, aferente activității de întreținere și funcționare a infrastructurii feroviare publice prestate de administratorul infrastructurii feroviare, precum și a cheltuielilor stabilite prin contracte de prestări servicii, inclusiv cu sucursalele/filialele acestuia.

Ultimele Articole