Proiectil neexplodat descoperit pe un șantier feroviar

Echipa pirotehnică ISU Caraș-Severin a intervenit zilele trecute pentru asanarea unui proiectil exploziv calibru 150 mm.

Acesta a fost descoperit de către o echipă de lucru care efectua lucrări pentru organizare șantier, în vederea depozitării unor materiale pentru a fi folosite la efectuarea unor lucrări la calea ferată în localitatea Iablanița. Muniția a fost ridicată, transportată și depozitată în condiții de siguranță.

Conform procedurilor standard, proiectilul a fost ridicat, transportat și depozitat în condiții de siguranță de către pirotehniști. Ulterior, muniția a fost distrusă în poligon, printr-o operațiune controlată, pentru a elimina orice risc, potrivit lui Romulus Bojinescu, purtător de cuvânt al ISU Semenic.

Instituția atrage atenția cetățenilor asupra pericolului pe care îl reprezintă munițiile rămase neexplodate. Chiar dacă se află într-o stare avansată de coroziune, acestea pot fi încă active și, manevrate necorespunzător, pot provoca tragedii.

Reguli esențiale la descoperirea munițiilor:

  • Nu le atingeți, nu le loviți și nu încercați să le mutați sub nicio formă
  • Nu încercați să le demontați sau să le utilizați în alte scopuri
  • Anunțați de urgență serviciile profesioniste sunând la numărul unic 112

Unde a fost descoperit proiectilul

Iablanița se găsește pe secțiunea Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeş, parte a Coridorului Orient/Est-Mediteranean – Lot 5: Cap X Băile Herculane – Cap X Po Nou Poarta (km 404+250 – km 436+887)”. Proiectul în lucru vizează modernizarea şi extinderea infrastructurii feroviare pe 32,637 km, pe teritoriul judeţului Caraş-Severin, incluzând reabilitarea liniilor existente şi construcţia unor elemente noi de infrastructură.

Printre datele tehnice esenţiale sunt menţionate: viteza maximă proiectată, de 120 km/h între Cruşovăţ – PO Nou Poarta; şase staţii CF, respectiv Băile Herculane, Mehadia Nouă, Mehadia, Iablaniţa, Cruşovăţ, Domaşnea Cornea, „54 podeţe, 16 poduri, 1 pasaj superior, 1 viaduct nou (7×50 m), tunel reabilitat, Rachitoberg (496 m), tunel nou, Poarta I (1.279 m, galerie dublă), ERTMS nivel 2 pe 32,637 km”. Antreprenorul este Porr Construct SRL, iar valoarea contractului se ridică la 2,14 miliarde de lei, fără TVA.

Finanţarea se va face prin Programul Transport (PT) 2021-2027, plus buget de stat şi alte surse legal constituite.

„Obiectivele cheie sunt: modernizare linie conform STI, electrificare la 25 kV; instalaţii moderne de centralizare şi siguranţă (ERTMS nivel 2); creşterea capacităţii de încărcare la 22,5 t/osie şi trenuri până la 740 m; peroane înalte de 400 m în toate staţiile; modernizare tuneluri şi construcţia tunelului Poarta I; modernizarea instalaţiilor de electrificare, semnalizare şi telecomunicaţii, reducerea zgomotului prin panouri fonoabsorbante.

IN THE SPOTLIGHT

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România

Evenimentele Club Feroviar 2026: trei repere majore pentru industria feroviară din România și Europa de Est Anul 2026 se anunță unul de referință pentru sectorul...

Ultimele Articole

Secret Link