Proiectele RO-LA primesc câteva milioane de euro de la Fondul de Mediu

Ministerul Mediului a realizat proiectul unei Hotărâri de Guvern privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2019 al Fondului pentru Mediu (FM). Transporturile RO-LA sunt prinse cu o sumă mică, de 14 milioane lei, care nu promite o dezvoltare a acestui sector cel puțin în acest an.

Proiectul de HG vizează, printre altele, transporturile tip RO-LA și este destinat „stimulării trecerii transportului de marfă dinspre către calea ferată, în scopul reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră din sectorul transport”.  Valoarea creditelor bugetare cuprinse în buget este de 14 milioane lei, sumă totuși infimă dacă o raportăm la nevoile sectorului.

În condițiile în care costurile înregistrate de un camion de marfă sunt mult mai mici pe șosele decât pe RO-LA, sumele alocate de către FM, necesare acoperirii subvenționării acestui mijloc de transport, ar trebui să fie mult mai mari.

Proiectul RO-LA a demarat în vara anului trecut, moment la care FM a finanțat în premieră acest mijloc de transport. Mecanismul de finanţare presupune plata a 60% din facturii emise de operatorul de transport feroviar societăţii de transport rutier pentru activităţile finanţate în cadrul Programului.

FM spune că obiectivele Programului RO-LA sunt în conformitate cu prevederile strategiei Europa 2020 care stipulează reducerea emisiilor de dioxid de carbon pentru vehiculele rutiere şi necesitatea de reglementare şi coordonare de către stat a pieţei transportului de mărfuri prin transferul traficului dinspre transportul rutier către calea ferată şi prin reducerea poluării, reducerea noxelor, reducerea emisiilor de dioxid de carbon din atmosferă.

„Finanţarea Programului RO-LA, România se aliniază unui grup restrâns de ţări din Uniunea Europeană care aplică sistemul RO-LA, cum ar fi: Austria, Italia, Elveţia, Franţa, Slovenia, Germania şi Ungaria”, spun reprezentanții Administrației Fondului pentru Mediu.

Totuși acest sector este mult mai puțin dezvoltat în România față de alte țări. Spre exemplu în Ungaria traficul intermodal a fost introdus încă din 1992, an în care 16.180 de camioanle l-au folosit. In 2002 numărul camioanelor transportate pe calea ferată a atins 107.000 unități. In zilele noastre, 8%-9% din totalul traficului de tranzit folosește calea ferată. Dar traficul este limitat de disponibilitatea a doar 50 de vagoane dedicate. În 2002 cantitatea bunurilor transportate a fost de 3,32 milioane tone, de patru ori mai mult decât în 1992, reprezentând 11% din traficul MAV. In prezent sunt operate săptămânal 65 de trenuri combinate, pe trei rute.

RO-LA, încă nedezvoltat în România

În vara anului trecut CFR Marfă a organizat, în premieră, primul transport de tip RO-LA, pe ruta Dorneşti-Giurgiu Nord Fr.- Ruse şi retur. Transporturile au fost efectuate în trenuri complete formate din maxim 20 de vagoane specializate pe care au fost încărcate 20 de TIR-uri. „Autovehiculele vor fi expediate dinspre Ucraina către Bulgaria, Grecia sau Turcia, pe durata transportului feroviar şoferii acestora vor însoţi camioanele şi vor fi transportaţi în vagoane cuşetă aparţinand CFR Marfă”, anunţa în iulie 2018  compania.

Potrivit CFR Marfă compania deţine 160 de vagoane specializate pentru transportul TIR-urilor pe calea ferată şi este singurul operator feroviar de marfă din Romania care are în proprietate astfel de vagoane, realizand anterior transporturi de acest fel pe relaţia Wels (Austria)-Glogovaţ (Arad). Dealtfel compania de stat este singurul operator de transporet feroviar de marfă care a raspuns cererii de proiecte de acest gen înaintate de AFM.

Transportul de tip Ro-La (Rollenden Landstrassen – şosea rulantă n.r.), reprezintă forma particulară de transport combinat în care vehicule rutiere autopropulsate sunt transportate pe calea ferată, în trenuri compuse din vagoane specializate, iar încărcarea şi descărcarea vehiculelor rutiere pe, respectiv de pe vagoanele specializate se realizează în terminale specializate, prin intermediul sistemelor proprii de autopropulsie şi prin rulare pe roţile proprii. Șoferii vehiculelor rutiere autopropulsate pot însoţi respectivele vehicule pe durata transportului feroviar, caz în care sunt transportaţi în vagoane de călători (vagoane cuşetă sau vagoane de clasă).