spot_img
marți, noiembrie 30, 2021
spot_img

Proiecte feroviare de 800 milioane de euro finanțate prin „Connecting Europe Facility” în România

Comisia Europeană a aprobat lista proiectelor de Transporturi finanțate prin instrumentul Connection Europe Facility în urma apelurilor lansate în toamna anului trecut. România are câteva proiecte interesante în sumă totală de 800 milioane de euro, partea de finanțare europeană.

doru.cireasa@clubferoviar.ro

UE investește peste 2 miliarde de euro în 140 de proiecte cheie de transport pentru a reporni economia într-un mod „verde”, potrivit unui comunicat de joi al Comisiei Europene.

Proiectele urmează să ducă la construirea legăturilor de transport lipsă de pe continent, la susținerea transportului durabil și la crearea locurilor de muncă. Proiectele vor primi finanțare prin intermediul Facilității de Conectare a Europei – Connecting Europe Facility (CEF), schemă de granturi a UE care sprijină infrastructura de transport.

Prin acest buget, UE își va îndeplini obiectivele climatice prevăzute în Acordul verde european. Un accent foarte puternic este pus pe proiectele care consolidează căile ferate, inclusiv legăturile transfrontaliere și conexiunile cu porturile și aeroporturile. Transportul pe căile navigabile interioare este stimulat prin conexiuni multimodale mai bune la rețelele rutiere și feroviare.

„Contribuția UE de 2,2 miliarde de euro la această infrastructură crucială de transport va ajuta la demararea recuperării și ne așteptăm să genereze investiții de 5 miliarde de euro. Tipul de proiecte în care investim include transportul pe căi navigabile, conexiuni multimodale, combustibili alternativi și infrastructura feroviară. Facilitatea Connecting Europe (CEF) este unul dintre instrumentele noastre cheie în crearea unui sistem de transport rezistent la criză pe termen scurt și lung”, spune comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean.

UE va sprijini proiecte de infrastructură feroviară situate pe rețeaua de bază transeuropeană de transport (TEN-T) cu un total de 1,6 miliarde de euro (55 de proiecte). Aceasta include proiectul Rail Baltica, care integrează statele baltice în rețeaua feroviară europeană, precum și secțiunea transfrontalieră a liniei feroviare dintre Dresda (Germania) și Praga (Cehia).

De asemenea, va sprijini trecerea la combustibili ecologici pentru transport (19 proiecte) cu aproape 142 milioane EUR.

Nouă proiecte vor contribui la un sistem feroviar interoperabil în UE, iar funcționarea fără probleme a trenurilor de pe continent prin intermediul sistemului european de gestionare a traficului feroviar (ERTMS), modernizarea locomotivelor și a căii ferate către sistemul european de control al trenurilor unificate va stimula siguranța și va reduce timpul de călătorie. Cele nouă proiecte vor primi peste 49,8 milioane de euro.

Proiectele au fost selectate pentru finanțare prin două apeluri competitive de propuneri lansate în octombrie 2019 (apelul regulat CEF Transport) și noiembrie 2019 (apel CEF Transport Blending Facility).

Contribuția financiară a UE este sub formă de subvenții, cu rate de cofinanțare diferite în funcție de tipul de proiect. Pentru 10 proiecte selectate în cadrul mecanismului de combinare, sprijinul UE va fi combinat cu finanțarea suplimentară de la bănci (prin intermediul unui împrumut, datorii, capitaluri proprii sau oricărei alte forme rambursabile de sprijin).

În general, în cadrul programului CEF, 23,2 miliarde de euro sunt disponibile pentru subvenții din bugetul UE 2014-2020 pentru cofinanțarea proiectelor rețelei transeuropene de transport (TEN-T) în statele membre ale UE. Din 2014, primul an de programare CEF, au fost lansate șase apeluri de propuneri de proiecte (câte unul pe an). În total, CEF a susținut până în prezent 794 de proiecte în sectorul transporturilor, în valoare totală de 21,1 miliarde EUR.

Pașii următori

Pentru ambele apeluri, având în vedere aprobarea de către statele membre UE a proiectelor selectate, Comisia va adopta decizii formale de finanțare în zilele următoare. Agenția Executivă pentru Inovare și Rețele (INEA) a Comisiei va semna, cel târziu până în ianuarie 2021, acordurile de finanțare cu beneficiarii proiectului.

Care sunt proiectele României

România nu are niciun proiect pe componenta CEF Transport Blending, ci doar pe Regular. Proiectele anunțate sunt interesante. Potrivit datelor prezentate cu această ocazie, pe feroviar este vorba de șase proiecte cu o valoare finanțată de UE de 798,6 milioane de euro.

Acestea sunt studiul de fezabilitate pentru reabilitarea liniei Craiova – Drobeta Turnu Severin – Caransebeș, parte a coridorului Orient/East Mediterranean (cinci milioane de euro), revizuirea studiului de fezabilitate linie Craiova – Calafat, parte a aceluiași coridor (un milion de euro), loturile 1,2 și 3 din Brașov – Sighișoara, lucrările de reabilitare, proiect cu o valoare finanțată de UE de 780 milioane de euro și, în fine, alte două studii de fezabilitate pentru infrastructura feroviară din Portul Constanța și pentru Predeal – Brașov. Ultimele două proiecte sunt finanțate cu aproximativ cinci milioane de euro. Listele mai cuprind și două proiecte prea puțin discutate public, anume linia Suceava – Apahida (26 milioane de euro, studiu fezabilitate) și complex feroviar București Nord (patru milioane de euro). Alt proiect menționat este linia ferată București Nord – Otopeni.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole