Modul cum se derulează Programul Transport 2021-2027 a fost analizat în cadrul unei ședințe a Comitetului de Monitorizare care a avut loc la Timișoara pe 20 mai. Minuta reuniunii și documentele aferente le-au fost trimise participanților abia ieri după-amiază, prilej pentru noi de a analiza ce promisiuni făcute atunci s-au și respecat. Analiza relevă restanțe din partea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA și a Metrorex.
Președintele Comitetului de Monitorizare, Felix Ardelean, s-a referit la supracontractarea unor axe pentru asigurarea bugetului sectorului feroviar si metrou, menționând faptul că vor fi acoperite nevoile reale raportate la maturitatea proiectelor. El a dat exemplu Metrorex, ”care are două proiecte mature, respectiv M2 și M4, unul este în procedură de licitație și unul urmează a fi lansat”. Asupra acestui aspect vom reveni ulterior.
Minuta ședinței poate fi consultată integral aici:
2024.08.08 – Minuta CM PT – Timisoara
Tot Felix Ardelean a declarat că până la finalul lunii aprilie 2024 au fost semnate 35 de contracte de finanțare cu o valoare de 319 milioane de euro, toate penntru sectorul naval. La data desfășurării ședinței de la Timișoara, la nivelul Autorității de Monitorizare pentru Programul Transport 2021-2027 se aflau în proces de semnare cinci contracte de finanțare, în valoare de 10 miliarde de euro. De asemenea, erau în evaluare 50 de cereri de finanțare în valoare de 16,7 miliarde de euro (12,4 miliarde de euro pe rutier, 3,43 miliarde de euro la metrou, 348 de milioane de euro pe feroviar, 485 de milioane de euro pe naval și 21 de milioane de euro pentru asistență tehnică).
Recepții ”pe sărite” între Km 614 și Simeria
După această scurtă introducere, să trecem la prezentările oficialilor companiilor beneficiare de fonduri europene prin programul menționat.
Prezentarea Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA a fost susținută de Monica Mihăileanu, director general adjunct, ”care a remarcat progresele înregistrate în zona feroviară”, se arată în document. Amintim în treacăt că 2023 a fost anul cu zero kilometri de cale ferată modernizată.
Primul proiect menționat de Monica Mihăileanu a fost reabilitarea liniei c.f. Km 614-Simeria (141 km) care este un proiect fazat, pentru care urmează a începe formalitățile de recepție a lucrărilor pe anumite tronsoane. Într-adevăr, aici lucrările sunt avansate și așteptăm recepția, dar nu pe toate tronsoanele. Potrivit ultimelor date prezentate de Club Feroviar corespunzătoare monitorizării CFR SA aferente lunii iunie, stadiul fizic al lucrărilor este următorul: Km 614-Bârzava – 94,25%, Bârzava-Ilteu – 90,85%, Ilteu-Gurasada – 71,50% (șanse slabe, spre zero, de recepție în acest an), Gurasada-Simeria – 85,50% (se va putea recepționa doar cu o mobilizare extraordinară a constructorului).
Un al proiect amintit a fost cel de lucrări în stațiile CF Fetești si Ciulnița, de pe linia de cale ferată București-Constanța, proiect fazat, cu un grad de implementare de aproximativ 50% și care este previzionat a se finaliza la începutul anului 2025. La nivelul lunii iunie, stadiul fizic al lucrărilor era de 56%.
Introducerea ERTMS pe Constanța-Predeal nu a fost scoasă la licitație
”Un proiect de anvergură este cel privind Implementarea măsurilor necesare funcționării sistemului ERTMS pe secțiunea de cale ferată Predeal – București – Constanța (369 km) pentru care se vor demara procedurile de achiziții la începutul lunii iunie, iar procesul de contractare este preconizat a se finaliza la finalul anului”, a mai spus Monica Mihăileanu pe 20 mai.
Numai că acest lucru nu s-a întâmplat, iar în sistemul electronic de achiziții publice nu a fost publicat niciun anunț de licitație în acest sens. Cea mai recentă știre despre acest proiect s-a referit la aprobarea de către Guvern, pe 4 aprilie, a indicatorilor tehnico-economici.
Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș este ”proiectul etalon”
Oficialul CNNCF CFR SA a mai prezentat și modernizarea căii ferate Craiova-Drobeta Turnu Severin-Caransebeș, denumit ”proiectul etalon în Programul Transport”, cu o valoare a investiției de 20 de miliarde de lei. ”Acest proiect va fi împărțit în 6 loturi și urmează a fi demarat la mijlocul lunii iunie”. Acest lucru s-a întâmplat chiar mai devreme, pe 24 mai, respectiv 12 iunie fiind lansate licitațiile pentru toate loturile, dintre care una a fost între timp cotestată.
În final, Monica Mihăileanu s-a referit la proiectul de modernizare a secțiunii feroviare Predeal-Brașov (26,9 km), care se află în etapa de obținere a acordului de mediu, iar finalizarea studiului de fezabilitate este preconizată pentru trimestrul IV 2024 – trimestrul I 2025. Rămâne de văzut dacă se va întâmpla așa.
Programul Transport 2021-2027 la Metrorex. Promisiune neîndeplinită
Următoarea prezentare a fost făcută de directorul general al Metrorex, Mariana Miclăuș.
”Un proiect foarte important care va fi lansat în următoarea perioadă este îmbunătățirea serviciilor de transport public de călători între Berceni și Pipera, cale de rulare și instalații – Magistrala 2, documentația privind studiul de fezabilitate pentru aprobarea indicatorilor tehnico-economici fiind deja realizată pentru acest proiect. Indicatorii tehnico-economici au fost aprobați prin Hotărâre de guvern în luna martie. Cererea de finanțare a fost întocmită și încărcată în sistemul electronic MySMIS, în prezent fiind în etapa de evaluare tehnică și financiară. În contextul în care contractul de finanțare va fi semnat în luna iunie, procedura de achiziție va fi lansată în luna iulie 2024”, a spus ea pe 20 mai și a precizat că termenul preconizat pentru finalizarea proiectului este anul 2029.
Între timp, Metrorex nu a postat în SEAP niciun anunț de licitație referitor la acest proiect. Ultimul anunț este cel din 2020, atunci când licitația a fost abandonată de societatea de transport subteran din Capitală.
Licitația pentru extinderea M4, lansată de Primăria Sectorului 4
Un alt proiect prezentat de Mariana Miclăuș este Extinderea Magistralei 4 metrou – Secțiunea Gara de Nord-Gara Progresul care va conduce la obținerea unui traseu diametral nord-sud.
Termenul de finalizare este 2029, a spus șefa Metrorex. Între timp, licitația a fost lansată, dar nu de către Metrorex, ci de Primăria Sectorului 4, iar termenul de depunere a ofertelor a tot fost prelungit, ultimul fiind stabilit pentru luni, 12 august.
De asemenea, se dorește continuarea Magistralei 5 Drumul Taberei-Pantelimon cu secțiunea Eroilor-Piața Iancului. Proiectul presupune o lungime de 5,4 km și șase stații. ”În acest moment sunt finalizate documentația tehnică și documentațiile de atribuire pentru achiziția de lucrări. Termenul estimat de finalizare este mai 2033”, a spus Mariana Miclăuș. Ea nu a dat însă un termen pentru lansarea licitației, iar în SEAP nu a fost publicat niciun anunț.
Directorul general al Metrorex a mai spus că notele conceptuale au fost aprobate în ceea ce privește investițiile în magistralele existente care se află în strategia de dezvoltare a metroului, dar și în Programul Investițional 2021-2030, pentru extensii. Se lucrează la documentații și, de asemenea, la aplicația de finanțare, proiectul având termen de finalizare decembrie 2025.
Prim pas făcut pentru schimbarea turnicheților și plata cu cardul în alte 10 stații
Un nou proiect propus este „Integrarea sistemului de control acces al Magistralei 4 (Racord 1 – Nicolae Grigorescu 2 – Anghel Saligny și Racord 2 – Gara de Nord 2 – Străulești) cu Magistralele 1, 2 și 3”.
Indicatorii tehnico-economici sunt în curs de aprobare și se estimează lansarea achiziției în noiembrie 2024. De asemenea, se lucrează la o aplicație de finanțare a mai spus șefa Metrorex. Această modernizare este solicitată și de către pasagerii/utilizatorii metroului pentru stațiile nemodernizate. Are o valoare de aproximativ 33 de milioane de euro pentru cele 10 stații.
Într-adevăr, aici a fost făcut primul pas. La începutul lunii iulie, pe site-ul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a fost pus în consultare publică proiectul de Hotărâre de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului de investiții <Integrarea sistemului de control acces al Magistralei 4 (Racord 1 – Nicolae Grigorescu – Anghel Saligny și Racord 2 – Gara de Nord 2 – Străulești) cu Magistralele 1, 2 și 3 și TL>. Însă de aici și până la lansarea licitației e cale lungă și rămâne de văzut dacă acest lucru chiar se va întâmpla în luna noiembrie.