spot_img
miercuri, august 10, 2022
spot_img

Andrei Creci: STB reia producția de tramvaie la URAC, oprită din 2015. Anul acesta iese primul pe poarta uzinei

Societatea de Transport București (STB) vrea să reia producția de tramvaie la URAC (Uzina de Reparații Atelierele Centrale), oprită din 2015, a anunțat directorul general al STB, Andrei Creci.

”Intenționăm să reluăm producția. E tramvaiul care circulă acum la noi și care a fost produs până în 2015. Ce vedeți, majoritatea tramvaielor de 27 de metri sunt făcute la uzină la noi. (…) Până în 2015 s-au făcut câte unul, câte două, câte trei pe an. Acum, noi vrem să facem câte șase pe an și încă n-avem un cost real bine determinat. Îl vom avea în curând”, a declarat Andrei Creci într-un interviu acordat cotidianului Libertatea.

Directorul STBA spune că, cu un minim efort, URAC poate face niște tramvaie frumoase. ”Și dacă schimbăm un pic designul, mai ales în față și în spate, deci boturile ca să spun așa, ele pot fi foarte interesante. Și sunt tramvaie făcute în București, pentru București”, a mai declarat el.

Producția de tramvaie la URAC poate fi reluată cu investiții minime

Potrivit directorului general al STB, în acest moment poate fi reluată producția cu minimum de investiții.

”Piesele sunt foarte importante. Dacă încercăm și ne ambiționăm să devenim competitivi pe piața producătorilor de tramvaie, ceea ce nu e exclus, va trebui niște investiții mai serioase, linia tehnologică va trebui modificată. Dar în acest moment putem produce un tramvai mai bun decât cel din 2015 și mai arătos. Să dea Dumnezeu să avem finanțare și totul să decurgă bine”, spune el.

Șeful STB precizează că societatea le are trecute în lista de investiții și Primăria trebuie doar să își dea acordul. Se vor vota odată cu noul buget. ”Astea de 27 de metri pe care intenționăm noi să le fabricăm sunt unul anul ăsta, opt anul viitor și nouă în 2021. Se pot face începând cu anul ăsta, dacă avem finanțare. Nu are legătură cu achiziția de tramvaie pe care o face municipalitatea, e separat, procedură separată, altă mâncare de pește”, a precizat Andrei Creci.

Aceste 18 tramvaie Bucur Low Floor vor costa 20 și ceva de milioane de euro, spre 30. Ar veni între 1,5 și 1,7 milioane de euro pe tramvai.

Ultimele Articole