marți, decembrie 10, 2024
spot_img

Procesul controlorilor șpăgari de la CFR Călători s-a încheiat cu o amendă ridicolă

Procesul controlorilor șpăgari de la CFR Călători, început cu mare tam-tam în urma unei anchete a procurorilor din toamna anului 2012, a ajuns la final. Un inculpat a fost achitat și a primit o amendă ridicolă, de 400 de lei.

Ancheta procurorilor în cazul celui mai mare dosar de corupţie în rândul personalului de control din cadrul CFR Călători a început în mare forţă în toamna anului 2012. Numeroși şefi de tren sau controlori au fost reținuți, urcaţi în microbuze şi autocare şi duşi la audieri în fața procurorilor. Mulţi dintre ei au petrecut 24 de ore în arest, în baza ordonanţelor de reţinere, după care au fost lăsaţi în libertate, însă cu diferite interdicţii, de a părăsi localitatea de domiciliu sau ţara. Conform procurorilor, conductorii de tren luau bani de la călătorii care circulau fără bilet, de regulă jumătate din valoarea tichetelor de călătorie. Faptele de luare de mită au fost înregistrate de anchetatori, iar în 2012 se vorbea de aproximativ 200 de ceferişti din ţară filmaţi în timp ce luau şpagă. Un astfel de caz a fost finalizat în instanțele de judecată zilele trecute, relatează Just News.

Prin rechizitoriul nr. 78/P/2017 al Parchetului de pe lângă Tribunalul București s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului C.S., pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită în formă continuată. În actul de sesizare, s-a reținut că, în data de 26.09.2012, în timp ce activa pe trenul 552 ce circula pe ruta Ploiești Sud-București Nord, în mod repetat și în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, ocupând funcția de personal de tren în cadrul SNTFC CFR Călători SA, în mod direct și pentru sine, a primit sume de bani care nu i se cuveneau de la călători frauduloși (câte 10 lei de la investigatorii P.M. și S. C., respectiv 11 lei de la investigatorul P.V.). Prin faptele sale, inculpatul a cauzat o pagubă operatorului feroviar de stat în valoare totală de 121,5 lei, constând în prețul legitimațiilor de călătorie necesare a fi fost eliberate în tren pentru distanțele respective de deplasare.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Procesul controlorilor șpăgari de la CFR Călători: condamnare la Tribunal, achitare la Curtea de Apel

Procesul pe fond s-a derulat la Tribunalul Ilfov, care, pe 16 octombrie 2020 a pronunțat o primă condamnare: trei ani de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia pe o durată de cinci ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa funcția de personal de tren în cadrul SNTFC CFR Călători SA pe o durată de trei ani.

Inculpatul formulează imediat apel, iar dosarul ajunge la Curtea de Apel București. În martie anul acesta, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti solicită, iar instanța de apel acceptă, schimbarea încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul C.S., din infracţiunile de luare de mită în formă continuată, (trei acte materiale) şi abuz în serviciu în formă continuată (trei acte materiale), într-o singură infracţiune de luare de mită în formă continuată.

La sfârșitul lunii mai, judecătorii de la CAB au pronunțat soluția definitivă în dosar, achitându-l pe inculpatul C.S. pentru infracţiunea de luare de mită, în formă continuată și aplicându-i acestuia doar sancțiunea amenzii administrative în cuantum de 400 de lei.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole