marți, septembrie 26, 2023
spot_imgspot_img

Procedură lansată pentru cumpărarea a șase tramvaie la Brăila, cu posibilitatea suplimentării

O licitație pentru cumpărarea a șase tramvaie la Brăila, cu posibilitatea suplimentării cu alte două, a fost lansată, cu finanțare din PNRR.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Furnizare tramvaie de capacitate medie in cadrul proiectului Achiziția de vehicule nepoluante (tramvaie) destinate transportului public Brăila – Chișcani“. Traseul linie de tramvai din Brăila spre Chișcani, suburbie în care funcționau două combinate chimice, are o lungime de aproximativ 10 km.

Contractul de furnizare de tramvaie noi de capacitate medie are finanţare prin Programul Național de Redresare și Reziliență, bugetul local și din alte surse atrase/fonduri nerambursabile. Obiectul achiziţiei îl constituie achiziţionarea a șase tramvaie noi de capacitate medie a căror valoare estimată este de 48.000.000 lei fără TVA, cu posibilitatea, ca în perioada de derulare a contractului (34 de luni, dar nu mai tarziu de 30 iunie 2026), autoritatea contractantă să poată achiziţiona în baza acestuia, suplimentar, încă o cantitate de maximum două tramvaie noi, la același preț cu cele ofertate, cu aceleași caracteristici sau superioare, în cazul in care furnizorul a lansat în această perioadă produse de ultimă generație superioare.



Licitație pentru tramvaie la Brăila, de 1,6 milioane de euro bucata

Valoarea totală estimată a contractului este de 64 milioane de lei fără TVA, valoare care cuprinde valoarea estimată a tramvaielor care fac obiectul prezentului contract (șase bucăți), inclusiv cantităţile suplimentare de tramvaie noi (două bucăți) care vor putea fi achiziţionate în baza clauzei de revizuire specificată în propunerea de contract. Deci suma oferită pentru un tramvai este de opt milioane de lei, echivalentul a 1,6 milioane de euro.

Pentru participarea la licitație, se cere experiență similară. Ofertanţii trebuie să demonstreze că în ultimii trei ani (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor) au furnizat produse similare în valoare cumulată de minimum opt milioane de lei fără TVA, la nivelul unuia sau mai multor contracte. Prin produs similar se va înţelege vehicul rutier pe şine destinat transportului de călători.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 18 august 2023, ora 15:00. Oferta trebuie să fie valabilă până pe 18 februarie 2024.

Ultimele Articole