spot_img
miercuri, ianuarie 19, 2022
spot_img

Din nou probleme pe M800. Ce s-a întâmplat cu trenurile IR 1922 și RE 7082

Chiar dacă traficul feroviar București-Constanța a fost restabilit în urma accidentului feroviar de la Fetești, în dimineața zilei de sâmbătă  sunt din nou probleme pe M800.  

probleme pe M800 limitare de viteză

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea a fost solicitat să intervină în localitatea Basabi, județul Constanța, informează Ziua de Constanța.

Este vorba despre o persoană lovită de trenul Regio Expres 7082, operat de CFR Călători, care circula pe ruta Galați-Constanța. Victima este inconștientă, neîncarcerată. La locul accidentului au fost trimise echipaje medicale de prim ajutor, precum și echipaje ale Poliției pentru a stabili cu exactitate cauzele și circumstanțele în care a avut loc evenimentul. Intervenția se află în desfășurare.

Probleme pe M800. IR 1922 are o întârziere pe peste două ore

Probleme au apărut și în cazul altui tren al operatorului feroviar de stat. Este vorba de trenul Interregio 1922, care trebuia să plece din Arad aseară, la ora 18,15, și care acum are o întârziere de 129 de minute la trecerea prin stația Ciulnița de pe M800.

Întârzierea nu a fost cauzată decât în mică măsură de problemele la infrastructură. Astfel, trenul IR 1922 a plecat din stația Arad cu o înterziere de 70 de minute, din cauza întârzierii unor manevre pentru compunerea garniturii și a întârziat apoi cu 16 minute plecarea și din București Nord, tot pentru manevrarea de vagoane.  Diferența de întârziere a fost cauzată de restricțiile de viteza de pe traseu. (A.B.)

Ultimele Articole