spot_img
duminică, ianuarie 16, 2022
spot_img

Probleme pe calea ferată. Trei trenuri au avut întârzieri considerabile

Au fost probleme pe calea ferată în cursul zilei de duminică, motiv pentru care trei trenuri de călători au avut întârzieri considerabile pe raza regionalelor București, Craiova și Brașov.

Potrivit informațiilor furnizate de Oana Brânzan, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, trenul privat 11631 s-a format în Gara de Nord din trenul 11612, care a sosit întârziat, cu 84 de minute, deoarece între Chiajna și Grădinari s-a circulat pe un singur fir, până la ora 10,00. Trenul a ajuns la Ploiești Vest cu 80 de minute întârziere, iar până la Brașov a mai recuperat și a ajuns cu o întârziere de 67 de minute. Garnitura a fost operată de Softrans.

La rândul lui, trenul IR 1732 a înregistrat o întârziere de 32 de minute la sosirea în stația Ploiești Vest, deoarece între Cilibia și Buzău se circulă cu restricție de viteză. Garnitura aparține operatorului feroviar de stat, Societatea Națională de Transport feroviar de Călători CFR Călători SA.

Probleme pe calea ferată. Deranjament la pantograful unei locomotive

De asemenea, un alt tren care a înregistrat întârziere la sosire în Gara de Nord, de 180 de minute, este IR 1824, care a staționat în Livezeni din cauza unui deranjament la pantograful locomotivei trenului R 2081, între stațiile Pietrele Albe și Strâmbuța (linie simplă).

IR 1824 a fost reînscris în circulație după remedierea deranjamentului la R 2081. Ambele garnituri menționate aparțin CFR Călători.

Ultimele Articole