Primul tramvai Astra pentru București, din totalul de 100 de bucăți, a ieșit luni dimineață din fabrica de la Arad și se îndreaptă spre Capitală.
Transportul agabaritic a plecat luni dimineață, iar sosirea în București este așteptată marți noaptea.
În această vară, Bucureștiul va avea primele tramvaie moderne după mai bine de 40 de ani. Pe șinele din Capitală circulă doar 17 tramvaie mai noi, produse la Uzina de reparații Atelierele Centrale a STB (fosta RATB), restul având o vechime considerabilă, unele și peste 50 de ani.
Primul tramvai Astra pentru București. Urmează să fie livrate câte patru în fiecare lună
Graficul de livrări prevede câte patru unități pe lună, care inițial vor fi introduse pe linia 41, una dintre cele mai aglomerate din București.
Licitația pentru achiziția celor 100 de tramvaie noi, cu fonduri europene, a fost lansată în mandatul Gabrielei Firea la Primăria Capitalei, în noiembrie 2018, iar după un an turcii de la Durmazlar au fost declarați câștigători, deși nu aveau omologare europeană. ANAP a sesizat nereguli în procedura de achiziție, CNSC a dispus ca PMB să reevalueze ofertele după ce Astra a făcut contestație, iar Curtea de Apel București a dat dreptate producătorului de la Arad.
Pe 28 martie, primarul general Nicușor Dan anunța de la uzina Astra Vagoane Călători Arad că primul tramvai va fi livrat în luna iunie: „Bucureştiul are nevoie de transport public, pentru a convinge oamenii să circule cu transportul public, şi nu cu maşina proprietate personală, este nevoie de investiţii în zona de transport public. Bucureştiul după ’90 nu a produs decât în uzina proprie 17 tramvaie, tot restul de tramvaie pe care le avem, aproximativ 300, sunt de dinainte de 1990. Cu acest lot de 100 de tramvaie, cu 100 de autobuze și contractul de troleibuze pe care o să le scoatem în achiziţie publică, reînnoim flota”.
Valer Blidar: ”Mai avem opt-nouă tramvaie în stadiul final”
„Astăzi se împlinesc 12 luni de când am semnat contractul, care prevedea ca în primele 12 luni să realizăm din punct de vedere tehnic tramvaiul, apoi în următoarele două-trei luni să facem testele astfel încât din luna a 15-a să poată fi livrat şi pus în funcţiune în Bucureşti. Suntem în luna mai, ne-am încadrat în termen. Testele şi punerea în funcţiune în Bucureşti nu vor dura trei luni, deci vom pune tramvaiul în funcţiune mai devreme. Mai mult, în perioada mai – august când nu avem prevăzute livrări, noi totuşi vom livra, pentru că mai avem opt – nouă tramvaie în stadiul final, în hale. Din punctul nostru de vedere suntem pregătiţi să ducem acest contract la sfârşit fără probleme, sperăm noi fără probleme. Dacă anumiţi furnizori din Germania, Austria sau Franţa nu ne vor crea probleme, la noi nu sunt probleme. Primul depou pentru care se va livra tramvaie este cel din Militari, pentru linia 41, care este cea mai lungă linie şi cea mai aglomerată”, a declarat Valer Blidar, acționarul majoritar al Astra Vagoane Călători Arad, citat de Agerpres.