spot_img
sâmbătă, ianuarie 22, 2022
spot_img

Primăria Timișoara dă vina pe AFER pentru rateurile turcilor de la Bozankaya

Viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău spune că AFER-ONFR s-ar fi trezit că n-are echipamentele necesare omologării tramvaielor Bozankaya livrate orașului, fapt pentru care punerea acestora în circulație se amână cu o lună. Ministerul Transporturilor demontează acuzele.

„În mod normal, termenul pe care constructorul și AFER și l-au asumat pentru agrement era 4 octombrie. Testele sunt făcute de AFER, dar nu AFER face propriu-zis testele, este o altă instituție, ONFR (Organismul Notificat Feroviar Român). Nu au însă toată aparatura necesară și s-au trezit, pe parcursul testelor, că nu dețin toate echipamentele care pot face testele de pe contractul încheiat cu Bozankaya”, spune Lațcău, potrivit stiridetimisoara.ro.

Viceprimarul, transformat în sol al companiei turce, continuă: „Cei de la Bozankaya au căutat un laborator în Germania, ai cărui reprezentanți vor veni în Timișoara și vor relua testele. Câteva au început deja. Mai rămăseseră patru teste de făcut. Unul singur nu se putea face de către ONFR, cel de tracțiune. Estimarea este că va lua peste o lună peste timpul pe care și l-a asumat, până finalizează cu compania din Germania, trimit la AFER, care aprobă. Asta e la modul optimist, undeva în prima jumătate a lui noiembrie”, susține viceprimarul.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au explicat că situația nu stă deloc astfel. Producătorul turc nu a solicitat inițial la ONFR serviciile contra cost necesare, iar la echipamentele de măsurare înregistrate a vitezei nu a prezentat certificate metrologice necesare. „Aștept să completeze comanda. Nu este sarcina ONFR omologarea”, spun sursele indicate lăsând să se înțeleagă că omologarea produselor feroviare este în sarcina producătorului acestora.

Oricum, urmare a întârzierilor, tramvaiele urmează să intre în trafic în luna noiembrie față de luna octombrie, stabilită inițial.

Ultimele Articole