luni, iulie 7, 2025

Primăria Ploiești vrea să îmbunătățească mobilitatea între principalele două gări ale orașului

Cu bani europeni, Primăria Ploiești vrea să îmbunătățească mobilitatea între principalele două gări ale orașului – gara Ploiești Sud și gara Ploiești Vest.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Asigurarea mobilității traficului prin prelungirea legăturii rutiere și de transport public între Gara de Sud și Gara de Vest (strada Libertății), inclusiv lucrări de reabilitare a domeniului public al piețelor gărilor – Etapa I”. Valoarea totală estimată a contractului ce se vrea fi încheiat este de 48.438.907,45 lei, echivalentul a aproximativ 9,5 milioane de euro.

Pentru acest proiect a fost depusă o cerere de finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021-2027, Prioritate: 3 – O regiune cu mobilitate urbană durabilă, Obiectiv specific: RSO2.8 – Promovarea mobilității urbane multimodale sustenabile, ca parte a tranziției către o economie cu zero emisii de dioxid de carbon.

Proiectul de investiții va fi finanţat din fonduri europene nerambursabile, de la bugetul de stat şi de la bugetul local al municipiului Ploiești. Proiectul de investiții presupune realizarea următoarelor lucrări: amenajare Piața 1 Decembrie 1918 (Zona Gara de Sud); amenajare zona Gării de Vest; construire Clădire Stație de Așteptare (Zona Gara de Sud); construire Park & Ride Piața 1 Decembrie 1918 și zona Gara de Vest; stații de așteptare călători; pasaj pietonal subteran (Zona Gara de Sud); rețea de contact troleibuz în Piața 1 Decembrie 1918 și zona Gării de Vest; sistematizare, desființări, creare și refacere accese; amenajări protecția mediului; devieri, refaceri, protejări rețele edilitare în zona Piața 1 Decembrie1918; devieri, refaceri, protejări rețele edilitare în zona Gării de Vest; branșamente şi racorduri reţele edilitare.



Condiții de participare la licitație

În conformitate cu prevederile art. 175, alin. (2), lit a) din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, ofertanții au obligația de a prezenta documente relevante care să facă dovada realizării în ultimii trei ani a unei medii a cifrei de afaceri anuale în domeniul obiectului contractului de achiziție publică ce se va încheia, în valoare de 40 de milioane de lei fară TVA.

De asemenea, ofertanții vor trebui să demonstreze că au executat, în ultimii cinci ani, lucrări similare la nivelul unui singur contract sau a maximum șase contracte a căror valoare cumulată să fie de cel puțin 40 de milioane de lei fară TVA.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 10 iulie 2025, ora 15:00. Ofertele trebuie să fie valabile până pe 10 noiembrie 2025.

IN THE SPOTLIGHT

RTI Railtrans intră oficial pe piața din România prin achiziția a 50% din EP Rail

RTI Railtrans, unul dintre cei mai dinamici operatori feroviari din Europa Centrală, a făcut un pas strategic important pentru extinderea sa în Europa de...

Ultimele Articole