Primaria Iasi vrea sa acceseze fonduri europene pentru achizitia de tramvaie noi

Primarul Municipiului Iasi, Mihai Chirica, a anuntat ca vrea sa acceseze fonduri europene pentru a moderniza parcul de mijloace de transport in comun. Potrivit edilului, cu ajutorul acestor fonduri ar urma sa fie achizitionate 12 tramvaie noi, cu o lungime de 26 de metri.

„Am finalizat documentatia necesara achizitionarii unor mijloace de transport in comun noi. Este vorba de tramvaie noi, care vor fi rula tot pe ecartament ingust si autobuze electrice. Intentionam sa trimitem in cursul acestei zile documentele la Ministerul Dezvoltarii, pentru accesarea de fonduri europene, numai ca nu a fost lansata inca depunerea de proiecte. Asadar, nu stim deocamdata daca vom realiza singuri licitatia sau vom merge intr-un model asociativ alaturi de alte 22 de municipalitati din Romania. Este vorba despre o achizitie comuna avand o valoare de aproximativ 600 de milioane de euro. Noi aplicam pentru circa 40 milioane de euro. Asteptam anuntul de la Bucuresti. Daca primim avizul favorabil, lansam imediat si licitatia”, a precizat Primarul Mihai Chirica.

Astfel, 25 de localitati din Romania au depus o aplicatie la Ministerul Dezvoltarii in vederea achizitionarii unor vehicule electrice.

Deocamdata, se asteapta raspunsul de la Ministerul Dezvoltarii deoarece exista posibilitatea ca municipiul Iasi sa acceseze separat programul european, dar se poate merge si pe varianta in care Guvernul Romaniei va aloca fondurile necesare pentru o parte dintre cele 25 de localitati.

Potrivit proiectului, la Iasi vor fi reabilitate cateva tronsoane ale caii de rulare, dar si podul Tudor Vladimirescu. Alte proiecte vizeaza implementarea a 62 de statii de inchiriere a bicicletelor sau infiintarea unui sistem e-ticketing.

Reabilitarea caii de rulare Bucsinescu-T. Vladimirescu-Calea Chisinaului, dar si achizitia a 7 tramvaie noi au fost estimate la un cost de 14,09 milioane de euro.

Al doilea proiect pe lista vizeaza reabilitarea caii de rulare Cinci Drumuri-str. Nicorita, Podul Ros-intersectie Bd. Primaverii, Bd. Virgil Sahleanu, precum si achizitia a 3 tramvaie noi. Acest proiect este estimat la un cost de 19,2 milioane euro.

Reabilitarea caii de rulare Iasi-Dancu si achizitia a 2 tramvaie noi au fost estimate, de catre Primarie, la o valoare de 8,5 milioane euro.

Implementarea sistemului e-ticketing ar putea costa 1,6 milioane de euro.