Primăria Iași preia spitalul CF de la Ministerul Trransporturilor. Municipalitatea ieșeană a anunțat faptul că va prelua spitalul.
Prin decizia formulată la finalul anului 2022, Secretariatul General al Guvernului României a înaintat municipalității scrisoarea de intenție a Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, de a transfera unitățile sanitare aflate în subordinea sa, situate pe raza municipiului Iași, potrivit bzi.ro.
Citește și Ceferiștii rămân fără spitale. Guvernul discută soarta lor
Primăria Iași preia spitalul CF
Plenul Consiliului Local se va reuni la finalul lunii februarie pentru a supune votului peste 45 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără și cel privind transmiterea intenției ferme a Municipiului Iași, de preluare a Spitalului Clinic „Căi Ferate”, respectiv a ansamblului de competențe și atribuții.
Amintim faptul că spitalul este unul universitar, general, pentru bolnavii acuți și cronici, organizat într-o structură care cuprinde specialități precum medicină internă, geriatrie, chirurgie, urologie și altele.