joi, februarie 20, 2025
spot_img

La îndemnul lui Preoteasa, Grindeanu le-a pus gând rău trenurilor metropolitane

La doar nouă luni de când a reglementat călătoriile cu trenurile metropolitane, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, le-a pus gând rău, la îndemnul directorului general al CFR Călători, Traian Preoteasa. Vor fi afectați corporatiștii din zona Băneasa din București, care vor rămâne cu mai puține trenuri pe care să le poată folosi, în condițiile în care traficul de suprafață este strangulat de lucrările la Magistrala 6 de metrou. Afectați vor fi și locuitorii din alte zone metropolitane. De exemplu, o rută de tren metropolitan din sud-vestul țării va rămâne practic fără obiect.

Pe 14 mai 2024, după multe calcule și negocieri, în Monitorul Oficial apărea Ordinul ministrului Transporturilor și Infrastructurii nr. 1039. Printre altele, actul normativ a stabilit rutele de tren metropolitan, condițiile de călătorie cu aceste trenuri și tarifele. Pe scurt, poți călători pe rutele stabilite plătind un tarif redus față de cel normal, pentru că este vorba de trafic de navetă, nu în scop turistic sau de altă natură.

Numai că acum, pe site-ul Ministerului Transporturilor a apărut un nou proiect de Ordin prin care pur și simplu ”li se dă în cap” acestor trenuri. Nu pentru că așa ar fi vrut Sorin Grindeanu, care nu știe mai nimic despre transportul feroviar, ci pentru că asta a fost dorința șefului CFR Călători, Traian Preoteasa. De altfel, acesta a și spus la o recentă conferință de presă că vrea să aducă modificări Ordinului din primăvara anului trecut, nemulțumit fiind în principal de faptul că biletele și abonamentele metropolitane sunt valabile și la trenurile Interregio și Intercity.

Zis și aproape făcut: Preoteasa a cerut, Grindeanu se pregătește să semneze ca primarul. ”Redefinirea titlurilor de călătorie metropolitane astfel încât acestea să fie valabile numai pentru călătoria cu trenurile Regio, clasa a 2-a, având în vedere faptul că transportul metropolitan se referă la călătoria de tip navetă pe distanțe relativ scurte în jurul metropolelor, iar trenurile Intercity și Interregio sunt folosite pentru călătoria pe distanțe lungi”, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ.



Corporatiștii din Băneasa rămân cu cinci perechi de trenuri din zece

paza în Gara de NordEi bine, nu e chiar așa. Bucureștenii care lucrează la clădirile de birouri din zona Băneasa, unde traficul de suprafață este dat peste cap din cauza restricțiilor impuse în contextul lucrărilor la Magistrala 6 de metrou, au în momentul de față alternativa deplasării feroviare.

CITEȘTE și Se scumpește călătoria cu trenul. Pentru ce vrea Grindeanu să plătești mai mult

Iei trenul de la Gara de Nord (unde ai două magistrale de metrou la dispoziție) și ajungi la București Băneasa în doar nouă minute. Între București Nord și București Băneasa circulă zilnic zece perechi de trenuri, dintre care cinci perechi sunt Interregio și cinci Regio (patru ale CFR Călători și unul al Transferoviar Călători). Dacă proiectul de Ordin va fi aprobat, vor rămâne ca trenuri metropolitane doar acestea din urmă. La restul va trebui plătit un bilet de 17 lei, în loc de un bilet metropolitan de 6,5 lei. Nimeni nu va da atâția bani.



Trenurile metropolitane dispar de pe ruta Drobeta Turnu Severin-Orșova

În ”elanul” lor de a le face viața grea bucureștenilor (cu ”bătaie” spre primarul general Nicușor Dan, care a avut ”tupeul” să-și anunțe candidatura la președinție și în multe sondaje stă mult mai bine decât candidatul coaliției PSD-PNL-UDMR, Crin Antonescu), timișoreanul Grindeanu și craioveanul Preoteasa lovesc și în navetiștii din alte regiuni ale țării.

Bunăoară, în Zona Metropolitană Alba Iulia, pe ruta Alba Iulia-Teiuș circulă zilnic opt perechi de trenuri, dintre care unul Intercity (de fapt, singurul din țară care putea fi utilizat ca tren metropolitan), patru Interregio și doar trei Regio. Navetiștii le vor mai avea la dispoziție doar pe acestea din urmă.

Mai gravă va fi situația în Zona Metropolitană Drobeta Turnu Severin. Pe ruta metropolitană Drobeta Turnu Severin-Orșova circulă zilnic patru perechi de trenuri, toate Interregio. Deci aceasă rută va rămâne metropolitană doar cu numele, căci nu va mai putea fi utilizată deloc de navetiști, căci nimeni nu va fi dispus să plătească 18,5 lei (tariful de Interregio plus rezervarea locului, care redevine obligatorie inclusiv pentru distanțe mai mici de 40 km) în loc de 6 lei.

Perioadă limitată de valabilitate

Din păcate, această modificare nu este singura propusă prin noul proiect de act normativ. Potrivit OMTI 1039/2024, biletele care permit efectuarea unei singure călătorii de către un pasager pot fi utilizate pe un traseu metropolitan oricând în ziua de valabilitate.

În noul proiect de ordin a fost introdusă precizarea ”călătoria se desfășoară în perioada de valabilitate de 90 de minute menționată pe titlul de călătorie”. Adică trebuie să știi exact la ce oră vrei să mergi cu trenul, ca și cum te-ai duce la mare sau la munte.

CFR Călători nu va câștiga nimic, ci va pierde

În final, părerea noastră este că CFR Călători nu va câștiga nimic, ci va pierde, în urma acestei decizii a ”marelui manager” Traian Preoteasa.

Prin eliminarea garniturilor IR de pe ruta București Nord-București Băneasa din lista trenurilor metropolitane, operatorul feroviar de stat va pierde și puținii călători urbani pe care-i avea.

Idem în cazul perechii de trenuri Intercity 521/522 Teiuș-Alba Iulia și retur. Nimeni nu va plăti 19,5 lei pentru 19 km. Și oricum, trenurile IC au un grad de ocupare scăzut, așa că puținii călători ocazionali nu ar fi deranjat pe nimeni.

PS. Așteptăm o intervenție a secretarului de stat Ionel Scrioșteanu, cel care a promovat conceptul de tren metropolitan, în sensul stopării prevederilor aberante ale acestui proiect de act normativ.

IN THE SPOTLIGHT

CEMBRE și AGRISORG: Revoluția Echipamentelor Feroviare Moderne

Performanță, durabilitate și inovație în întreținerea căilor ferate Când vine vorba de eficiență și fiabilitate în construcția și întreținerea căilor ferate, CEMBRE setează noi standarde...

Ultimele Articole