spot_img
marți, noiembrie 30, 2021
spot_img

Preot decedat după ce a fost acroșat de un tren de marfă

Un preot din Blaj și-a pierdut viața luni, 22 noiembrie, în jurul orei 18.30, după ce a fost lovit de un tren, în zona Gării CFR Blaj.

Vasile Benchea era preot la Biserica „Sfanta Maria” din zona Gării CFR. Potrivit IPJ Alba, acesta ar fi mers pe linia de cale ferată, informează alba24.ro.

Potrivit unor surse Alba24, mecanicul ar fi semnalizat acustic de mai multe ori, însă din păcate bărbatul a fost lovit de tren.

Potrivit IPJ Alba, în jurul orei 18.30, polițiștii Postului de Poliție Transport Feroviar Blaj au fost sesizați de către impiegatul de mișcare al stației, cu privire la faptul că, la ieșirea din Stația Blaj, spre Valea Lungă, o persoană a fost acroșată de un tren.

Din primele cercetări efectuate de polițiștii deplasați la locul accidentului, a rezultat că un bărbat, în vârstă de 62 de ani, din Blaj, ar fi circulat pe calea ferată, împrejurare în care a fost acroșat de un tren de marfă. În urma leziunilor suferite, acesta și-a pierdut viața.

Cine a fost Vasile Benchea

Numit preot în Blaj (1990), vreme de 20 de ani s-a dedicat construirii unei noi biserici, „Sfânta Maria”, care a fost sfințită la 5 septembrie 2010 de către Patriarhul Daniel, ocazie cu care a devenit Cetățean de onoare al Blajului și i-a fost dăruit un tablou al Mitropolitului Andrei Șaguna realizat de pictorul Emil Comșa.

Considerat ctitor al Bisericii „Sfânta Maria”, preotul Vasile Benchea a păstorit cea mai mare comunitate de credincioși ortodocși din Blaj. În paralel, a predat religie: în perioada 1990-1991 la Școala Generală cu clasele I-VIII „Toma Cocișiu” Blaj; 1991-1994, la Liceul Pedagogic din Blaj și apoi trei ani „Curs de spiritualitate” la Colegiul de Institutori din Blaj, din cadrul Universității „1 Decembrie 1918” Alba Iulia.

Pe plan cultural, și-a adus contribuția la acțiunile organizate la nivelul municipiului Blaj ori de câte ori a fost solicitat, atât la meditații duhovnicești ținute în școli, colegii și alte instituții, cât și la alte activități culturale.

A participat la numeroase congrese, conferințe și seminarii naționale pe teme religioase. A făcut parte din colectivul de redacție al revistei „Astra Balăjeană”, revistă în care a publicat articole cu caracter religios.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole