spot_img
sâmbătă, octombrie 16, 2021
spot_img

Povestea CFiR, unica platformă de recrutare dedicată domeniului feroviar

Carieră Feroviară în România – CFiR, unica platformă de recrutare dedicată domeniului feroviar și cel al transportului urban pe șină, a apărut în 2017 cu ocazia “Bursei locurilor de muncă în domeniul feroviar – Târg de joburi și carieră” cu scopul de a prezenta celor interesați de o carieră în acest domeniu care sunt ofertele de muncă și posibilitățile de calificare/dezvoltare profesională.

Cine suntem, ce facem și cum ne desfășurăm activitatea?

Trăim în Era Societății Informaționale în care aproape orice serviciu sau loc de muncă poate fi externalizat. Singurele activități care nu pot fi externalizate sunt gândirea și inteligența oamenilor, după cum bine o spune și Henry Ford: „Gândirea este cea mai grea muncă din cele câte există. De aceea, sunt atât de puțini cei care o efectuează.”

Pentru a veni în întâmpinarea dumneavoastră, urmăritorilor și cititorilor noștri, a celor care se află în căutarea unui loc de muncă în domeniul feroviar, ne-am gândit să vă introducem puțin în culisele CFiR și a activității noastre zilnice desfășurate în folosul dumneavoastră și spre binele societății în care, noi, toți, trăim.

Ca orice povestitor, vom începe cu începutul…

Încă de la debutul platformei, în anul 2017, ne-am propus și am reușit cu Succes să fim puntea de legătură perfectă între oamenii, care se aflau în căutarea unui loc de muncă stabil sau doreau să identifice posibilități de formare și calificare, și angajatorii, care ne transmit spre publicare și promovare anunțuri de angajare și posibilități/oportunități pentru început de carieră.

Echipa CFiR prin efortul susținut depus în acești ani și în urma unui proces constant de consiliere oferit atât persoanelor care își doresc sau deja activează în acest domeniu, cât și companiilor partenere, a reușit să își atingă scopul de a le ajuta pe acestea din urmă să-și recruteze resursa umană de care aveau nevoie: serioasă și bine pregătită în domeniul feroviar.

CFiR, unica platformă de recrutare dedicată domeniului feroviar și transportului urban pe șină

În prezent, Carieră Feroviară în România (CFiR) este Unica platformă de recrutare, dedicată domeniului feroviar și transportului urban pe șină, pe care ne propunem să o dezvoltăm și să o transformăm într-un HUB de recrutare și de informare a profesioniștilor din România, iar ce începe aici poate schimba lumea. Noi vă dăm șansa să facem această schimbare împreună!

Ne bazăm pe rezultate. Fiecare rezultat înseamnă cucerirea unui vârf mai mic și acest lucru se poate realiza doar prin multă muncă și efort. Ne adresăm unui public larg, din care puteți să faceți parte chiar dumneavoastră, în măsura în care vă doriți și sunteți pregătit să veniți alături de noi, în această aventură profesională.

Noi vă ajutăm pe cei care sunteți în căutarea unui loc de muncă să vă schimbați macazul carierei.
Platforma CFiR.ro este puntea de legătură între dumneavoastră și viitorul angajator – tot ce aveți de făcut este să aplicați la anunțurile care vă interesează.
Noi vă ajutăm să vă întâlniți și vă dăm timp să vă cunoașteți.

CFiR – Prezent și viitor

Pentru a fi la curent cu posibilitățile de angajare, precum și cele de calificare/formare profesională, cu noutățile din domeniul feroviar și cel al transportului urban pe șină, dar și să vă familiarizați cu companiile care activează în acest domeniu și mediul de lucru din cadrul acestora vă invităm să ne urmăriți în activitățile pe care le prestăm pentru dumneavoastră:

  • Târgul de Carieră Feroviară în România in format online, 2 ediții/an – primavara si toamna
  • Webinariile CFiR – în care dezvoltăm anumite teme legate de resursa umană din domeniu, prezentăm ofertele educaționale ale instituțiilor de învațământ, prezentăm companiile din domeniu
  • Site-ul cfir.ro pe care sunt prezente oferte de locuri de muncă, posibilități de calificare și oportunități pentru tinerii care vor sa înceapă o carieră în acest domeniu. Toate acestea sunt completate de știri/articole despre domeniul feroviar marca Club Feroviar și de rubrica Blog unde sunt publicate articole pe teme referitoare la resursa umană din acest domeniu.

Suntem activi și vă livrăm cele mai noi informații prin:

Suntem de neoprit și ne vedem în VÂRF!

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole