Procesul lui Gruia Stoica, în care patronul Grup Feroviar Român este acuzat de constituirea unui grup infracțional organizat, se apropie de final, iar joi, 22 iunie 2023, judecătorii ar putea pronunța sentința definitivă. Dosarul este însă unul cu multe semne de întrebare. Omul de afaceri a picat la mijloc între Traian Băsescu și PSD și de aici a început totul.
Încă din capul locului se impune precizarea că este vorba de un dosar, cel referitor la privatizarea societății Transbordare Vagoane Marfă, care anul acesta împlinește două decenii de la presupusa comitere a faptelor (privatizarea TVM, filială a CFR Marfă, s-a realizat în 2003). Până acum, dosarul a fost închis de trei ori. Abia în 2020, după 17 ani, s-a dat o decizie în primă instanță, la Tribunalul Iași. Gruia Stoica și Vasile Didilă au fost condamnați la patru ani cu executare, respectiv trei ani cu executare, iar Vasile Răducanu, tatăl celor doi, la trei ani cu suspendare.
Trebuie amintit și faptul că la dosar au fost atașate de-a lungul timpului șase expertize independente, inclusiv ale ANAF și ale Gărzii Financiare, din care rezulta inexistența prejudiciului. Apoi, surpriză! După zece ani, a apărut o a șaptea expertiză, la comanda Parchetului, care le infirma pe toate cele de dinainte.
Joi s-ar putea pronunța decizia finală în procesul lui Gruia Stoica
Dar să revenim în zilele noastre, urmând ca apoi să detaliem semnele de întrebare din cadrul dosarului.
După condamnarea în primă instanță din 2020, speța a ajuns între timp la Curtea de Apel Iași. „Respinge ca nefondate cererile formulate de inculpații Vasile Didilă și Gruia Stoica de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 29 alin. 1 lit. a şi b din Legea nr. 656 din 2002 în infracţiunea de spălare a banilor prevăzută de art. 49 alin. 1 lit. c din Legea nr. 129 din 2019. Califică cererile formulate de persoana responsabilă civilmente Grampet SA și inculpatul Răducan Vasile de schimbare a încadrării juridice din infracţiunea de evaziune fiscală în formă continuată prevăzută de art. 9 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 35 alin. 1 din Codul penal, în două infracţiuni distincte de evaziune fiscală, ca apărări de fond, acestea urmând a fi analizate odată cu apelurile formulate în cauză. Pune în vedere inculpatului-apelant Didilă Vasile, părţii responsabile civilmente-apelante Grampet S.A. şi apelantei S.C. Transbordare Vagoane Marfă S.A. să depună la dosarul cauzei dovada achitării diferenței de onorariu către expertul desemnat Nemţeanu Holicov Cristina. Pronunțată astăzi, 03.04.2023, prin punerea soluției la dispoziția inculpaţilor-apelanţi și a procurorului prin mijlocirea grefei instanței”, se arată în decizia pronunțată pe 3 aprilie 2023, așa cum apare ea pe portalul instanțelor de judecată din România. Între timp, un alt termen a fost stabilit pentru 27 aprilie 2023, dar atunci s-a amânat până pe 22 iunie 2023, adică azi.
Gruia Stoica acuză o înscenare judiciară
Promiteam la începutul articolului că vom trece în revistă multele semne de întrebare din acest dosar, fără a pune la îndoială corectitudinea actului de justiție. Despre acestea, Club Feroviar a mai scris în urmă cu trei ani de zile, imediat după condamnarea în primă instanță a omului de afaceri, iar ele au mai fost ridicate ulterior și de alte publicații, printre care și Newsweek România, care au adus completări în acest sens.
Gruia Stoica a declarat, în timpul procesului de la Tribunalul Iași (în primă instanță), că a fost victima unei înscenări judiciare. El i-a acuzat în acest sens pe fostul procuror Iulia Diaconu, care a condus DIICOT Iași, şi pe procurorul Daniel Horodniceanu, fost șef al DIICOT central.
Rocade în completul de judecată în faza de apel
În faza de apel, se produc alte mișcări bizare, intrând în scenă judecătoarea Anda Crișu Ciocântă, o bună prietenă a fostei șefe a DIICOT Iași Iulia Diaconu, așa cum a relatat presa locală.
Pe 17 septembrie 2020, Colegiul de Conducere al Curții de Apel Iași a decis să o degreveze parțial pe judecătoarea Anda Crișu Ciocântă, vicepreședinte al instanței, de activitatea de judecată, proporțional cu atribuțiile specific funcției de conducere exercitate. În paralel, s-a desființat completul de judecată din procesul lui Gruia Stoica, iar cauza a fost repartizată unui nou complet, compus din judecătorii Anda Crișu Ciocântă și Adrian Chiriac. Practic, judecătoarei Ciocântă i s-au mai luat din spețe, dar i s-a repartizat dosarul lui Gruia Stoica.
Pe 22 decembrie 2020, intervine însă modificarea modificării. La acea dată, colegiul de conducere al Curții de Apel Iași a decis să modifice din nou compunerea completului de judecată NCPP – Apel 7, iar Anda Crișu Ciocântă a fost înlocuită cu Luminița Lăcrămioara Gafta, fostul președinte al secției penale a Tribunalului Iași.
Protestul magistraților ar putea amâna din nou sentința
Rămâne de văzut ce decizie va pronunța joi Curtea de Apel Iași în procesul lui Gruia Stoica și dacă va fi vorba de o condamnare definitivă, o achitare sau dacă vom asista la o nouă amânare a pronunțării sentinței finale în acest dosar în care faptele s-au petrecut acum două decenii.
Amânarea este probabilă, în contextul protestului anunțat de magistrați zilele trecute, nemulțumiți că ar putea rămâne fără pensiile speciale. Judecătorii au anunțat că pe durata protestului vor fi judecate doar următoarele cauze:
– în materie civilă: ordonanţă preşedinţială, măsuri asiguratorii, suspendare provizorie executare, răpiri internaţionale de copii, plasamente, adopţii, custodii publice, declarare ca indezirabili, ordine de protecţie;
– în materie penală: cauzele în care sunt inculpaţi sub imperiul măsurilor preventive, cauze de competenţa judecătorului de drepturi şi libertăţi, cauzele în materia executării pedepsei (primă instanţă şi căi de atac), verificare măsuri asiguratorii.
Cum bine se poate vedea, procesul lui Gruia Stoica nu se încadrează în niciuna dintre aceste categorii, așa că amânarea pronunțării este aproape sigură.
Gruia Stoica, la mijloc între Traian Băsescu și Victor Ponta
Gruia Stoica a fost în mijlocul unui scandal politic dintre fostul președinte Traian Băsescu și fostul premier Victor Ponta. De fapt, de la refuzul de a se retrage din cursa pentru pivatizarea CFR Marfă a pornit totul.
Dar să o luăm cronologic. Antena 3 a dezvăluit că două firme patronate de Gruia Stoica apar pe lista companiilor care au sponsorizat campania prezidenţială a lui Traian Băsescu din 2009. Informaţia a fost prezentată la emisiunea Sinteza Zilei, unde s-a precizat că este vorba despre firmele SC Servtrans Invest SA şi SC Trans Expedition Feroviar SA.
Numai că din 2009 și până în 2013, atunci când se încerca privatizarea CFR Marfă, lucrurile s-au schimbat radical, iar Băsescu l-a acuzat pe Stoica de relații apropiate cu Ponta. „La CFR Marfă, Gruia Stoica nu avea bani. Sunt date mai intime, mai de familie, nu le-aș etala. A vrut să-și ajute un amic, un prieten, dar a ieșit prost. (…) Unde a fost problema mea: nu neapărat știind o oarecare relație între Ponta și Gruia Stoica, ci pentru că înseamnă compromiterea definitivă a României dacă se modifică legislația pentru a se plia pe interesele cumpărătorului. Oricum, a fost compromisă. Dar dacă licitația era trucată, compromiterea era totală. (…) CFR Marfă e la fel ca TVR: totul e să o împingi în insolvență. Și să vină unul ca Ghiță sau Voiculescu să o cumpere pe nimic”, spunea Traian Băsescu în 2013 la B1 TV, citat de HotNews.
Gruia Stoica, angajator pentru aproape 10.000 de oameni
Așa cum spuneam, Club Feroviar nu pune la îndoială actul de justiție. Trebuie însă să amintim, pentru a avea tabloul complet, că Gruia Stoica este un om de afaceri care nu a tăiat și vândut la fier vechi nicio fabrică pe care a cumpărat-o de la stat, așa cum au făcut mulți alții.
Grupul de firme controlat de el are aproape 10.000 de angajati, fiind cel mai mare transportator privat din Estul Uniunii Europene. Astfel, are operațiuni de transport de marfă în peste zece țări și deține și o fabrică de vagoane în Ungaria, la Debrecen. Grup Feroviar Român are operatori feroviari în Grecia, Bulgaria, Ungaria, Austria Germania, Croația și Serbia.