luni, aprilie 29, 2024
spot_img

Un pod de cale ferată din Ploiești administrat de Vest Trans Rail trece la Primărie

Un pod de cale ferată din Ploiești, aflat într-o stare avansată de degradare, va fi preluat de Primăria municipiului, pentru a fi refăcut, astfel încât pe sub el să poată trece un bulevard.

Pe ordinea de zi a ședinței de miercuri a Executivului se află un proiect de Hotărâre de Guvern privind actualizarea valorii de inventar şi a descrierii tehnice a două părţi din imobilul cu nr. MF 147779, aflat în domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA, trecerea acestor părţi şi a bunului Pod km 2+090 (10+950) L304N Ploieşti Vest-Ploieşti Crâng, parte din imobilul cu nr. MF 147769, din domeniul public al statului, administrarea Ministerului Transporturilor şi Infrastructurii şi concesiunea Companiei Naţionale de Căi Ferate CFR SA în domeniul public al municipiului Ploieşti, judeţul Prahova, precum şi modificarea anexei nr. 16 la Hotărârea Guvernului nr. 1705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului.

Pod de cale ferată din Ploiești, refăcut pentru a supratraversa un nou bulevard

Consiliul Local al Municipiului Ploiești și-a manifestat interesul cu privire la preluarea în domeniul public al orașului a acestui pod și a suprafețelor de teren aferente acestuia, de 287,00 mp și 289,00 mp, în vederea realizării obiectivului de investiții “Modernizare rețea rutieră/stradală: lărgire la 4 benzi str. Gh. Gr. Cantacuzino și pasaj nou CF în zona Podul Înalt, reabilitare str. Gh. Gr. Cantacuzino, tronson Șos. Vestului – limită oraș, inclusiv terminal intermodal”, cu scopul fluidizării traficului rutier. Din punct de vedere al stării tehnice, podul prezintă degradări generalizate ale betonului, de tipul infiltrațiilor, ruperilor, crăpăturilor, fisurilor, exfolierilor și distrugerilor locale produse prin lovire de către vehiculele rutiere agabaritice, precum și coroziuni puternice ale armăturilor, se arată în Nota de fundamentare a proiectului de act normativ. Având în vedere faptul că structura existentă a podului nu respectă cerințele tehnice privind asigurarea gabaritului pe orizontală şi verticală pentru străzi de categoria I, conform proiectului Primăriei Municipiului Ploiești de reamenajare a zonei şi volumul traficului rutier, poate fi luată în analiză soluţia refacerii podului într-un sistem constructiv care să permită existenţa unei căi rutiere în conformitate cu necesităţile actuale.

În acest sens a fost adoptată Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Ploiești cu nr. 365/30.09.2021 privind solicitarea către Guvernul României de emitere a unei Hotărâri pentru transmiterea podului și a loturilor de teren aferente în domeniul public al orașului. Transferul celor două suprafeţe de teren, pe care, la această dată, există culeele podului şi parte din terasamentele de la capetele podului actual, este imperios necesar, deoarece proiectul prevede modernizarea reţelei rutiere. Noul pod CF va avea o deschidere de 22 m pentru asigurarea lăţimii necesare edificării celor patru benzi de circulatie rutieră, a trotuarelor pietonale aferente şi a noii infrastructuri, faţă de 7 m cât are podul existent.

După finalizarea obiectivului de investiții, podul în cauză și loturile de teren aferente vor face obiectul unui alt act normativ, de înscriere în inventarul centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Linia de cale ferată 304N Ploiești Vest – Ploiești Crâng este încadrată în categoria liniilor de cale ferată neinteroperabile, iar în prezent se află în administrarea și utilizarea exclusivă a SC Vest Trans Rail, pentru remizarea locomotivelor și vagoanelor proprii. Pentru închiderea circulației, a fost necesar acordul gestionarului de infrastructură feroviară neinteroperabilă, acord exprimat încă din 2019.

IN THE SPOTLIGHT

ARIC 25 de ani: Basm/Real. Ţinta comună – Realizarea proiectului

ARIC a organizat ieri, 18 aprilie, o Conferință aniversară la hotel Novotel București pentru a celebra 25 de ani de la înfiinţare. Evenimentul, intitulat „Basm/Real...

Ultimele Articole