Un pod CFR din Târgu-Ocna, judeţul Bacău, se află într-o stare vizibilă de degradare și este susţinut de luni bune cu ajutorul unor proptele din lemn.
Podul se află pe raza Sucursalei Regionale de Căi Ferate Galaţi – Secţia L 5 Târgu-Ocna şi este tranzitat zilnic de zeci de trenuri.
Locuitorii din zonă susţin că au făcut mai multe sesizări către CFR SA în ideea că vor preveni o tragedie, însă nimeni nu a intervenit până acum, informează G4Media. Podul este pe secția de circulație 501, Adjud-Comănești-Siculeni, linie simplă electrificată.
Pod CFR din Târgu-Ocna. CFR SA spune că este sigur
Într-unul dintre răspunsurile primite de curând de la Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA se arată că pe raza localităţii Târgu-Ocna nu există niciun pod care să pună în pericol siguranţa trenurilor.
”Personalul Sucursalei Regionalei de Căi Ferate Galaţi – Secţia L 5 Târgu-Ocna, unitate pe raza căreia se află porţiunea de linie de cale ferată la care se face referire, efectuează periodic, în conformitate cu instrucţiile de serviciu şi dispoziţiile în vigoare, verificările specifice pentru toate podurile care prezintă defecte. În urma acestor verificări, personalul de specialitate a raportat faptul că pe raza oraşului Târgu-Ocna nu există niciun pod cu pericol de prăbuşire sau care să pună în pericol siguranţa trenurilor. Dorim să asigurăm petentul că depunem toate eforturile necesare pentru deservirea, în cele mai bune condiţii, a publicului călător”, se precizează în răspunsul CFR primit pe 20 ianuarie 2023 de unul dintre locuitorii oraşului Târgu-Ocna care a sesizat problema.