spot_img
sâmbătă, februarie 4, 2023
spot_img

86,78% – gradul de contractare a banilor din PNRR pentru CFR SA

Gradul de contractare a banilor din PNRR pentru CFR SA a ajuns la finele anului la 86,78%, a anunțat sâmbătă dimineață administratorul infrastructurii feroviare din România.

Jalonul asumat în Planul Național de Redresare și Reziliență pentru anul 2022 era de 50%. Astfel, până acum au fost semnate contracte în valoare de 14,73 miliarde de lei din PNRR, pentru modernizarea și repararea a 608,344 km de cale ferată.

Doar șapte contracte, pentru modernizarea infrastructurii feroviare, însumează 13,19 miliarde de lei. Aceste contracte vizează modernizarea a 289 km de cale ferată, pe traseele Caransebeș – Timișoara – Arad (162,19 km) și Cluj Napoca – Oradea – Episcopia Bihor (166,2 km).

Proiecte Quick Wins: 1,54 miliarde de lei, bani din PNRR pentru CFR SA

Alți 1,54 miliarde de lei sunt aferenți a 105 contracte semnate pentru lucrări de tip Quick Wins pe o distanța cumulată de 319,294 km de cale ferată. Este vorba de reparații pentru ridicarea restricțiilor de viteză, pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii pentru viteza maximă de 12 km/oră pe raza celor opt regionale de cale ferată.

O sumă de 497,08 milioane de lei a fost atrasă prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) și Facilitatea pentru Conectarea Europei (CEF) și vizează 1.120 km de cale ferată. În prezentare, CNCF CFR SA mai precizează faptul că în cursul acestui an au fost ridicate 411 restricții de viteză.

Prezentarea integrală a CFR SA o puteți viziona AICI.

Ultimele Articole