miercuri, ianuarie 15, 2025
spot_img

CFR Călători, cu glonțul la ureche. Risc de insolvență și de neplată a salariilor

Plata salariilor la CFR Călători pentru luna decembrie este în pericol, dacă Guvernul nu face rapid demersurile pentru a pompa bani. De asemenea, există și riscul de intrare în insolvență și incapacitate de plată la nivelul operatorului feroviar de stat. Ministerul Transporturilor a făcut un demers pentru a rezolva cât de cât situația, însă banii ceruți de la Guvern nu acoperă în totalitate gaura.

Să vedem cum s-au desfășurat ostilitățile, cronologic vorbind, și ce mai este de făcut în perioada următoare pentru ca situația să fie dezamorsată.

Joia trecută, directorul general al CFR Călători, Traian Preoteasa, a trimis o adresă tăioasă către ministrul Sorin Grindeanu și (încă) președintele Autorității pentru Reformă Feroviară, Ștefan Roșeanu, prin care avertiza asupra riscurilor financiare cu care se confruntă. Epistola a fost trimisă și Consiliului de Administrație al CFR Călători, Ministerului Finanțelor și liderilor sindicali de la CFR Călători.

În preambulul adresei se amintește faptul că societatea a primit pentru anul în curs o compensație de 1.798.814 mii lei (360 de milioane de euro), care a fost deja epuizată și că ar mai fi nevoie de încă 450 de milioane de lei (90 de milioane de euro). Cum CFR Călători nu a încasat compensația aferentă lunii noiembrie, societatea a acumulat datorii, doar către furnizori, în valoare de 404 milioane de lei, din care cele mai mari către CNCF CFR SA, Electrificare CFR SA, furnizorii de motorină și reparatorii de material rulant.

”Pe lângă aceste datorii, CFR Călători are încheiată o convenție de eșalonare cu ANAF în sumă de 300.000 mii lei, fiind în pericol să piardă eșalonarea. De asemenea, societatea are credite bancare în cuantum de: 317.252 mli lei. Pentru a putea accesa compensația lunară, CFR Călători, conform legislației în vigoare, nu trebuie să înregistreze datorii restante către ANAF, CNCFR SA, Electrificare SA. Astfel, societatea a încheiat convenții de eșalonare a datoriilor, care nu au putut fi respectate din cauza lipsei de lichidități și a nealocarii compensației în termen”, se arată în adresă. Ca într-un cerc vicios, cum are datorii, societatea este și în imposibilitatea de a accesa compensația.


reconversie profesională la Tarom cursuri de calificare la CENAFER angajări la Thales Systems


Nu mai sunt bani pentru plata salariilor la CFR Călători

Pe de altă parte, se mai arată în documentul citat, în bugetul ARF nu mai sunt bani pentru decontarea facilităților de călătorie de care beneficiază diferite categorii sociale (elevi, studenți, pensionari, veterani de război etc.).

Ultima plată făcută de ARF către CFR Călători datează din luna august, iar în prezent soldul de încasat în contul facilităților este de 145,5 milioane de lei. Pentru aceste facilități, societatea achită obligatoriu lunar TVA aferentă către ANAF, chiar dacă banii nu au fost încasați.

”De asemenea, având vedere facilitățile acordate conform prevederilor legale, 90% din trenuri sunt ocupate de aceste categorii sociale, societatea fiind în imposibilitatea de a mai vinde bilete către alte categorii sociale care ar asigura un venit imediat. În lipsa alocării de sume suplimentare SNTFC CFR Călători SA atrage atenția că nu mai dispune de bani pentru a-și achita obligațiile de plată curente, respectiv restante, cum ar fi: plata salariilor (sublin.ns.), a obligațiilor la buget și a celorlalte obligații comerciale, existând riscul declanșării unor conflicte sociale precum și blocarea activității societății. Totodată, având în vedere datoriile mari înregistrate față de furnizorii societății atragem atenția că CFR Călători riscă intrarea în procedura de insolvență în orice moment (sublin.ns.). Pe această cale dorim să vă aducem la cunoștință că suntem în imposibilitatea de a achita drepturile salariale pentru luna decembrie (sublin.ns.)”, se arată în adresa semnată de Traian Preoteasa.

Finanțele societății se prăbușesc, cele ale lui Preoteasa înfloresc

Șeful CFR Călători atrege atenția asupra faptului că luna decembrie are foarte puține zile lucrătoare și că pentru ca banii necesari să fie alocați este nevoie de aprobarea prin Hotărâre de Guvern, publicarea acesteia în Monitorul Oficial, obținerea avizului Consiliului Concurenței, semnarea actului adițional. Aceste etape se derulează pe parcursul a cel puțin 12 zile lucrătoare, iar în caz contrar ”există riscul ca procedurile să numai poată fi îndeplinite, astfel societatea riscând intrarea în incapacitate de plată”.

În paranteză fie spus, în vreme ce finanțele societății pe care o conduce sunt la pământ, cele personale ale lui Traian Preoteasa par să înflorească, așa că se pregătește să-și cumpere al doilea apartament în Dubai, așa cum a scris recent Club Feroviar.

Ministrul Grindeanu reacționează la epistola șefului CFR Călători

La două zile după ce a fost trimisă această epistolă apocaliptică, ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, s-a conformat și a cerut bani în plus din Fondul de rezervă al Guvernului. Numai că mai rămâne să fie parcurse și celelalte etape, menționate de Traian Preoteasa, și, cum vom vedea în continuare, este vorba de mai puțini bani decât ar fi nevoie de fapt.

Așa cum am scris la finele săptămânii trecute, Ministerul a pus în consultare publică un proiect de HG privind pentru suplimentarea bugetului, banii fiind destinați acoperirii obligațiilor de serviciu public de către cei șase operatori – CFR Călători, Transferoviar Călători, Regio Călători, Astra Trans Carpatic, Softrans și Interregional Călători – și decontarea facilităților de călătorie către aceștia.

Pizza nu ajunge la toată lumea. Pentru dietă se recomandă mai puține vizite la mall

Pentru asigurarea continuității prestării obligației de serviciu public în domeniul transportului feroviar de călători se cer 167 de milioane de lei, iar pentru facilități 258 de milioane de lei. În total, 425 de milioane de lei. Or, în adresa trimisă de Preoteasa se menționa că doar CFR Călători are nevoie de încă 450 de milioane de lei pentru asigurarea serviciului public și de alți 145,5 milioane de lei pentru facilitățile de călătorie.

În proiectul de HG se face referire la toți cei șase operatori, deci suma se va împărți, chiar dacă ”partea leului” va merge către CFR Călători. Mai mult, la capitolul facilități se precizează nu doar că banii se vor direcționa către toți operatorii de transport feroviar, ci către beneficiarii acestora ”pe calea ferată, metrou, rutier și naval”. Deci, din ”pizza” acestor bani care ar urma ipotetic să fie alocați, câteva ”felii” se vor mai duce și către Metrorex și companiile de microbuze sau cele de transport naval, dacă e să facem referire la o metaforă folosită recent de primarul general Nicușor Dan.

Cum însă pizza nu este recomandată – eventual în cantități mici și doar ocazional – în nicio dietă, operatorul feroviar de stat ar putea intra la cură de slăbire, pentru a nu ajunge pe aparate, adică în insolvență. Iar șeful CFR Călători ar putea rări vizitele prin malluri, pentru că dăunează grav siluetei societății.

IN THE SPOTLIGHT

Rușine! Numărul de km de cale ferată modernizată în 35 de ani, la jumătate față de cel al autostrăzilor

Anul 2025 a început cu un record negativ pentru transportul feroviar în comparație cu cel rutier: numărul de km de cale ferată modernizată este...

Ultimele Articole