marți, septembrie 26, 2023
spot_imgspot_img

Călătorie cu peripeții pentru pasagerii din trenul IRN 473 Ister Budapesta-București

Cei care au plecat aseară din Budapesta spre București cu trenul IRN 473 Ister au avut parte de o călătorie cu multe peripeții.

Trenul a plecat din gara Budapest Keleti duminică seara la ora 19,10 ora locală (20,10 ora României) și ar fi trebuit să ajungă în Gara de Nord din București luni la ora 11,19. Acest lucru nu s-a întâmplat însă, pentru că garnitura a sosit în Capitală cu o întârziere de aproape două ore, mai exact 107 minute.

Să vedem din ce cauze s-a acumulat această întârziere. În primul rând, trenul a sosit deja întârziat de pe rețeaua MAV cu 35 de minute la stația Curtici. De la Curtici Frontieră la Curtici vagoanele au fost tractate de EC 001, iar apoi au fost preluate de EA 231.

Întârziere recuperată… până s-a defectat locomotiva

Pe drum, trenul operat de SNTFC CFR Călători mai recuperase puțin din întârzierea de la intrarea în țară, însă, din cauza unui tren de marfă defect, garnitura a plecat din stația Zam cu o întârziere de aproximativ 140 de minute. De la Simeria și până la Brașov, tracțiunea trenului a fost asigurată de DA 1179, deoarece a circulat pe Magistrala 200, pe la Sibiu-Făgăraș, linie simplă neelectrificată.

Între timp, mare parte din întârziere a fost recuperată, în stația Brașov sosind cu doar 23 de minute mai târziu față de ora programată, 8,40 dimineața. De aici, în capul trenului a fost pusă locomotiva EA 626, iar la Predeal întârzierea scăzuse deja la 19 minute și s-a menținut așa până aproape de Ploiești, la Buda. Între stațiile Buda și Ploiești Vest, locomotiva s-a defectat și a fost adusă în ajutor EA 310.

Toată această manevră a făcut ca trenul IRN 473 Ister Budapesta-București să acumuleze o întârziere de 107 minute, cu care a ajuns la destinație.

Ultimele Articole