Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie fac joi percheziții la CS Rapid, din subordinea Ministerului Transporturilor, într-un dosar pentru luare de mită.
UPDATE. CS Rapid a dat următorul comunicat: ”În contextul perchezițiilor desfășurate astăzi de către Direcția Națională Anticorupție, conducerea Clubului Sportiv Rapid dorește să clarifice că aceste investigații vizează aspecte legate de activități desfășurate în trecut și care nu implică actuala echipă de management. CS Rapid se ghidează după principii solide de transparență, integritate și respectarea legii. Colaborăm în totalitate cu autoritățile și ne angajăm să susținem orice acțiuni care contribuie la clarificarea situației. Activitatea noastră continuă fără perturbări, concentrată pe atingerea obiectivelor sportive și consolidarea clubului ca un pilon al sportului românesc. Reiterăm că întreaga activitate a clubului se desfășoară în conformitate cu valorile pe care le promovăm: corectitudine, profesionalism și dedicație față de sport și comunitate. CS Rapid rămâne un model de inspirație pentru tinerele generații și continuă să se concentreze pe performanțele sportive și pe sprijinirea echipelor noastre”.
Se fac percheziţii în Capitală şi în judeţele Ilfov şi Giurgiu, într-un dosar în care se investighează infracţiuni comise anul acesta. Surse judiciare au precizat, pentru Agerpres, că descinderi au loc la Clubul Sportiv Rapid, aflat în subordinea Ministerului Transporturilor.
Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, ca urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii domiciliare în cinci locaţii situate pe raza municipiului Bucureşti şi a două judeţe (Ilfov şi Giurgiu), reprezentând sediul unui club sportiv, punctul de lucru al unei societăţi comerciale şi domiciliile unor persoane fizice.
”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, în cursul anului 2024”, se precizează în comunicat.
Percheziții la CS Rapid. Ministerul Transporturilor se spală pe mâini
Potrivit G4Media, de aceste percheziții ar fi vizat fostul director general Bogdan Vasiliu, suspectat că ar fi cerut mită pentru atribuirea unor contracte.
”Pentru cei interesați, fac precizarea că Bogdan Vasiliu nu mai este președinte la Clubul Rapid din luna august 2024, când și-a dat demisia din motive personale”, a precizat, la solicitarea jurnaliștilor, consilierul de presă al ministrului Sorin Grindeanu, Alin Șerbănescu.