BREAKING Percheziții DNA la Regionala București, după plângerea depusă de o companie medicală

26 noiembrie 2019

Marți la prânz au loc percheziții DNA la Regionala București, la care participă procurori și șapte-opt polițiști, care iau la puricat documentele din sediu.

UPDATE DNA confirmă perchezițiile

„Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, săvârşite pe parcursul anului 2019. În cursul zilei de 26 noiembrie 2019, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 4 locații situate în municipiul București, dintre care o locație în sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice”, a transmis marți DNA, la ore bune după ce Club Feroviar a anunțat aceste percheziții.

percheziții DNA la Regionala București

UPDATE Percheziții DNA la Regionala București, după o plângere a unei companii din domeniul medical

Perchezițiile au loc în urma unei plângeri depuse de o companie din domeniul medical.

Surse judiciare au declarat pentru Club Feroviar că în acest dosar al Direcției Naționale Anticorupție sunt vizați foști directori ai Regionalei București. Anchetatorii iau la verificat actele semnate la indicațiile fostului ministru al Transporturilor Răzvan Cuc.