marți, decembrie 10, 2024
spot_img

Pepiniera de talente de la Timișoara: Veterinari și polițiști în conducerea CFR SA

Adunarea Generală a Acționarilor a CFR SA a prelungit mandatul in CA al unui medic veterinar al cărui principal merit este proveniența sa din Timișoara, identică cu cea a ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu. El intră în panoplia altor membri de valoare, precum polițiști în rezervă, patroane de saloane de înfrumusețare sau discoteci.

Conducerea Ministerului Transporturilor a decis să-i prelungească medicului veterinar Bociu Ionel Sabin Emil mandatul de membru în Consiliul de Administrație al companiei care administrează infrastructura feroviară, CFR SA.

Astfel, conform unei hotărâri a Adunării Generale a Acționarilor, medicul veterinar a primit un nou mandat valabil pentru perioada 11 iunie – 10 august 2022. Potrivit Jurnalul.ro, el fusese înscăunat la începutul lunii martie în funcția de administrator al CFR SA. Cum a ajuns Bociu Ionel Sabin Emil în această funcție este ușor de explicat, dacă avem în vedere că este originar din județul Timiș, la fel ca ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu. În CA-ul companiei se mai regăsește un alt timișorean, fostul polițist Ion Damian, ajuns aici tot după ce Sorin Grindeanu a preluat șefia Transporturilor. În timp ce conducerea societății de stat continuă să fie populată cu tot felul de „specialiști”, performanțele ei continuă să lase de dorit. Anul trecut, la fiecare 100 de kilometri parcurși, trenurile au avut în medie o întârziere de 3,48 de minute, din care CFR SA recunoaște că 1,22 de minute i se datorează.

Conform CV-ului, Bociu Ionel Sabin Emil nu a activat niciodată în zona transporturilor feroviare până să fie trimis în boardul companie CFR SA. El este de profesie medic veterinar, iar în perioada 2000-2020 a fost primar al comunei Jebel din județul Timiș. Înainte, timp de 10 ani, el a lucrat în cadrul Direcției Agricole Timiș. Din 2020 este și consilier județean, fiind ales pe listele PSD. Tot potrivit CV-ului său aflăm că stă prost cu competențele digitale, declarându-se „utilizator elementar”, dar în schimb se definește ca fiind un leadership și cu o putere mare de muncă.

Publicația menționată face o trecere în revistă și a altor numiri politice:

  • Elena Ghindici, consilier politic. În martie 2020 ajungea în CA-ul companiei CFR Marfă constănțeanca Elena Ghindici. Numirea s-a avut loc la numai câteva zile după ce ea devenise angajată la cabinetul consilierului de stat Virgil Guran, lider marcant al PNL. Potrivit CV-ului, Elena Ghindici era policalificată: patroană a unui magazin de carne, director al unei uniuni a cooperativelor agricole de producție, angajată la Transelectrica și membru în Consiliul de Administrație al unui producător de componente de muniție.
  • Monica Hunyadi, patroană coafor. În februarie 2022, Monica Hunyadi, proprietara unui salon de înfrumusețare, ajungea în CA-ul companiei de stat Electrificare CFR SA. Monica Hunyadi are un master în comunicare și experiență de doi ani în pozițiile de colaborator extern și consultant la Camera Deputaților. A fost numită membru provizoriu, cu mandat de 4 luni, al Consiliului de Administrație al companiei de stat Electrificare CFR SA, divizia energetică a gigantului feroviar CFR.
  • Petru Ungureanu, Servicii. Tot la Electrificare CFR SA ajungea și Petre Ungureanu, fost lucrător al Serviciului Român de Informații (SRI), în perioada 1998-2017. El era numit în februarie anul acesta membru în CA. Din CV-ul său mai aflăm că a absolvit Grupul Școlar Agricol Corabia în 1993, cu specializarea mecanic agricol. De-a lungul timpului, el a mai obținut un certificat de absolvire a unui curs de pregătire în sisteme XIS 5335S în SUA, la Astrophysics Inc., diploma de inginer-diplomat după cursurile Facultății de Management și Inginerie Economică în Agricultură din București și diplomă de licență de la Facultatea de Fizică a Universității Hyperion.
  • Doru Iamandi, patron disco. La începutul acestui an ajungea în Consiliul de Administrație al societății CFR Călători Doru Iamandi, fost patron al unui club din Complexul studențesc al Politehnicii București – Regie, conducător al Casei de Cultură a Studenților, consilier PSD la Sectorul 1 al Capitalei etc. Oricum, CV-ul său nu indică nicio legătură cu zona în care activează societatea unde a fost plasat în CA.
  • Ionuț Vasile, expert logistica țigaretelor.  În timpul mandatului de ministru al Transporturilor, Cătălin Drulă îl numea în CA la CFR Călători pe Ionuț Vasile, deși nu avea nici în clin, nici în mânecă cu această zonă. Era, în schimb, un specialist în logistică în industria țigaretelor, dar ceea ce a contat cu adevărat la numirea sa a fost calitatea de membru al USR.

 

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole