sâmbătă, decembrie 28, 2024
spot_img

Pensionar specializat în monitorizare mese festive, numit în conducerea CFR Marfă

Ministerul Transporturilor a decis acordarea unui nou mandat în Conducerea CFR Marfă  – Consiliul de Administrație pentru un pensionar revoluționar, proprietar de amanet și casă de schimb valutar și care are trecut în CV activitatea de monitorizare mese festive.

Dacă Napoleon ar fi zis că în ranița fiecărui soldat stă bastonul de mareșal, ei bine, la Ministerul Transporturilor putem afirma că în dulapul fiecărui… tapițer din cooperația socialistă stă mandatul de membru în Consiliul de Administrație al CFR Marfă, operatorul feroviar național de transport marfă.

Pornit în 1969 în meseria de tapițer la Cooperație, Niculaie Bordei a ajuns încet-încet, cu facultate făcută la a doua vârstă, titular al unor funcții de demnitate publică, precum membru în Consiliul de Administrație al companiei menționate, dar și consilier local la sectorul 6, președinte al Asociației Seniorilor și fondator al unei case de schimb valutar și al unui amanet, ambele în sectorul pe care îl reprezintă.

Pensionar de succes în conducerea CFR Marfă

Luna trecută, Adunarea Generală a Acționarilor CFR Marfă a decis acordarea unui nou mandat de patru luni pentru Niculaie Bordei, în vârstă de 72 de ani (publicația lumeapolitică menționează 1951 an de naștere a politicianului PSD).

Hotărârea AGA nr 1 din 12 aprilie 2023 îi acordă un nou mandat de patru luni la expirarea vechiului mandat.

O privire aruncată pe CV-ul lui Niculaie Bordei nu indică meritele și aptitudinile luate în considerare de oamenii lui Sorin Grindeanu la numirea pensionarului în CA CFR Marfă. Cariera profesională a fost începută de el în 1969 în meseria de tapițer la cooperativa de mobilă și tapițerie București. În 1977 el a ajuns șef compartiment CTC, iar în 1981 „maestru”, șef secție (probabil maistru). După ce în 1993 a cochetat cu o afacere privată (Linirom SRL), în 2013-2014 a fondat Global Biz Exchange și Global Biz Amanet, ambele cu sediul în Crângași sector 6. În 2021, cifra de afaceri însumată a acestor două firme a fost de 3,7 milioane lei, cu profit de câteva sute de mii de lei.

În 2013 a intrat în politică drept consilier la sectorul 6, iar în 2016 a devenit președinte la Asociația Seniorilor București, unde, după spusele sale, supraveghează și monitorizează mesele festive de socializare de la restaurantul „Calife”.

Sursa foto: lumeapolitica.ro

Educațional lucrurile nu sunt foarte clare. A absolvit liceul potrivit CV-ul lui pe pagina CFR Marfă în 1978, deci la vârsta de 27 de ani. Diploma de absolvire apare însă abia în 2014 la liceul Iancu C. Vassarion (corect Vissarion) din Titu, Dâmbovița. Niculaie Bordei apare ca absolvent de facultate în 2017 la SNSPA unde a studiat chestiuni subtile precum drept civil, sisteme politice și administrative, economie europeană, drept administrativ european etc.

Potrivit publicației menționate, Bordei are și un certificat de revoluționar. Ginerele politicianului social-democrat de la Sectorul 6 este la rândul său implicat în politică. Alexandru Sorin Bordei Gheorghișoru este din 2016 secretar general al Autorității Naționale pentru Persoanele cu Dizabilități.

Potrivit declarației sale de avere, completată acum doi ani, el deține un apartament, o casă de locuit, pe lângă acțiuni ale companiilor sale care i-au adus dividende de 262 mii de lei.

Niculae Bordei nu a putut fi contactat telefonic marți, pentru a oferi explicații, la numărul indicat pe site-ul instituției publice în care activează.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole