spot_img
vineri, septembrie 30, 2022
spot_img

EXCLUSIV Penele de curent la CFR vor continua în vestul țării, recunoaște E-Distribuție Banat

Penele de curent la CFR care s-au manifestat în ultima perioadă în vestul țării nu vor deveni istorie prea curând, recunoaște compania E-Distribuție Banat într-un răspuns pentru Club Feroviar. Cu alte cuvinte, ne putem aștepta la noi situații în care tensiunea de alimentare a locomotivelor electrice să lipsească din linia de contact și să apară din nou întârzieri în circulația trenurilor.

După deranjamentul major în alimentarea cu electricitate din weekend-ul trecut, în minivacanța de Sfânta Maria, Club Feroviar a adresat E-Distribuție Banat, prin intermediul agenției de comunicare, un set de întrebări menit să obțină răspunsuri care să lămurească problema.

Întrebările adresate distribuitorului de electricitate din vestul țării au fost următoarele:

– În ultima perioadă, au avut loc mai multe întreruperi în alimentarea cu energie electrică a rețelei CFR din vestul țării. Ultimul deranjament s-a produs duminică, 14 august 2022, în zona Deva-Ilteu. Care au fost cauzele acestor deranjamente?

– Este posibilă repetarea acestor situații în perioada următoare?

– Ce se întreprinde pentru rezolvarea problemei și când vor dispărea definitiv aceste deranjamente?

Răspunsul E-Distribuție Banat nu lămurește problema

Răspunsul a sosit prompt, ce-i drept, însă este departe de a lămuri ceea ce s-a întâmplat și ceea ce va urma.

„Rețeaua de distribuție ce asigură alimentarea cu energie electrică a stațiilor CFR din Vestul țării pe culoarul Mintia-Arad se află în acest moment în schema normală de funcționare. Siguranța în alimentarea cu electricitate a clienților săi reprezintă o prioritate pentru E-Distribuție Banat, compania redând în funcțiune în iulie 2022 linia de înaltă tensiune Lipova – CFR Varadia, pentru a reduce la minim numărul de întreruperi din zonă. Mai mult, E-Distribuție Banat realizează constant lucrări pentru a evita criticitățile în rețea cauzate de evenimente meteorologice extreme sau de cele provocate de terți, ultima avarie înregistrându-se în iulie, în urma unui copac tăiat, căzut pe linia de înaltă tensiune. Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare realizate de SNCFR în rețeaua de utilizare din gestiunea proprie, regimul energetic pentru culoarul Mintia-Arad se va normaliza”, au răspuns oficialii E-Distribuție Banat.

Penele de curent la CFR, tot mai dese în ultima perioadă

Să le luăm pe rând. În primul rând, distribuitorul spune că ultima avarie s-a înregistrat în iulie, când un copac a căzut pe linia de înaltă tensiune. Or, așa cum am arătat chiar în prima întrebare trimisă, ultima avarie în alimentarea cu energie electrică a locomotivelor s-a produs duminică, 14 august 2022, și a persistat și în ziua următoare, așa cum a relatat și Club Feroviar la vremea respectivă. Într-adevăr, pe 14 iulie, un copac a căzut pe linia de înaltă tensiune, situație relatată și de publicația noastră.

Două săptămâni mai târziu, pe 27 iulie, s-a produs însă un alt deranjament, fapt ce a determinat ca trenurile să circule dublate cu o locomotivă diesel, pe o distanță de aproximativ 26 de km, între stațiile Vărădia și Conop. De această dată nu a mai fost vorba de niciun copac căzut pe linia de înaltă tensiune, ci pur și simplu de un deranjament anunțat de Enel Banat.

„În cursul serii de marți, 26 iulie, E-Distribuție Banat a înregistrat o avarie la linia care alimentează stația CFR Varadia, acesta fiind singurul client afectat. Echipe ale operatorului de distribuție au intervenit încă din cursul nopții și au finalizat lucrările de restabilire a alimentării cu energie electrică a stației în cursul dimineții de miercuri, 27 iulie. Regretăm disconfortul creat călătorilor CFR”, au transmis la vremea respectivă reprezentanții E-Distribuție Banat.

E-Distribuție Banat aruncă mingea în terenul defunctei SNCFR

În al doilea rând, în finalul răspunsului către Club Feroviar, E-Distribuție Banat recunoaște că este posibilă oricând, în perioada următoare, producerea unor noi deranjamente: „Odată cu finalizarea lucrărilor de modernizare realizate de SNCFR în rețeaua de utilizare din gestiunea proprie, regimul energetic pentru culoarul Mintia-Arad se va normaliza”. Practic, E-Distribuție Banat aruncă mingea în terenul Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA, care trebuie să-și pună la punct sistemul de telegestiune.

În final, pentru știința celor de la E-Distribuție, SNCFR nu mai există de 24 de ani, ea fiind divizată prin Ordonanța 12/1998 privind reorganizarea Societății Naționale a Căilor Ferate Române.

Ultimele Articole