sâmbătă, decembrie 28, 2024
spot_img

Petiție pentru a demola pasarela din gara Focșani, după ce un adolescent a murit

O petiţie pentru a cere să se demoleze pasarela din gara Focşani a fost iniţiată în mediul online după ce un adolescent de 16 ani şi-a pierdut viaţa în timp ce încerca să facă un selfie pe tren.

”An de an mor copii nevinovaţi care, din teribilism sau fiind în căutarea unui selfie spectaculos, escaladează fosta pasarelă ce deservea călătorii din Gara Focşani şi se aruncă pe vagoanele de tren garate sub ea, găsindu-şi astfel sfârşitul. (…) Câţi copii trebuie să mai moară până ca autorităţile să ia măsurile necesare şi să demareze demolarea acestei construcţii care de 20 ani nu are nicio utilitate? Semnează şi tu petiţia, astfel încât să nu ne mai moară copiii!”, se arată în petiţia iniţiată în mediul online, citată de Agerpres.

Pasarela din gara Focşani este închisă de acum mai bine de 20 de ani

Accesul pe pasarela care trece peste calea ferată din zona Gării Focşani a fost blocat acum mai bine de 20 ani, pentru că reprezenta un pericol major pentru persoanele ce o tranzitau, dar acest lucru nu a împiedicat numeroşi tineri şi adolescenţi să pătrundă pe ea, în încercarea de a face un selfie, acţiune soldată de cele mai multe ori cu decesul sau rănirea gravă a celor implicaţi.

Duminică seara, un adolescent de 16 ani a murit după ce a fost electrocutat în timp ce voia să coboare de pe pasarelă pe un tren garat pentru a-și face un selfie, așa cum a relatat Club Feroviar.

În urmă cu doi ani, alţi tineri, de 22 şi 24 de ani, s-au urcat pe un tren pentru a face fotografii şi au fost electrocutaţi. Unul a murit, iar celălalt a fost rănit grav.

Nimeni nu poate însă să garanteze că dacă se va demola pasarela nu vor mai muri adolescenți dornici să-și facă selfie pe tren. În plus, ea ar putea fi reabilitată pentru traversarea liniilor în condiții de siguranță.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole