spot_img
marți, mai 24, 2022
spot_img

Se caută un nou constructor pentru pasajul Micălaca peste calea ferată, început acum 10 ani

La 11 ani de la începerea lucrărilor, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) vrea să găsească un nou constructor pentru pasajul Micălaca peste calea ferată București-Arad.

pasajul Micălaca
FOTO aradon.ro

Într-o primă fază, oficialii CNAIR vor să știe care este exact situația actuală. În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Pasaj denivelat pe centura de ocolire Arad (DN 7 km 540+248) peste CF Arad-București – (expertiză tehnică lucrări executate, întocmire proiect tehnic rest de executat și asistență tehnică din partea proiectantului)”.

Valoarea totală estimată a contractului este de 331.932,77 lei, echivalentul a aproximativ 68.000 de euro.

Algoritm complex de evaluare a ofertelor

La evaluarea ofertelor se va folosi un algoritm complex, în cadrul căruia prețul va conta în proporție de numai 40%.

Se vor acorda câte 30% pentru experiența deținută de expertul tehnic în expertizarea tehnică a lucrărilor de poduri, respectiv experiența deținută de ofertant în elaborarea documentațiilor în faza de proiect tehnic.

Pentru participarea la licitație, ofertantul trebuie să facă dovada că a prestat în ultimii trei ani de zile (calculaţi până la data limită de depunere a ofertelor), servicii similare cu cele care fac obiectul contractului, în valoare cumulată de minimum 330.000 de lei fără TVA, la nivelul unuia sau a mai multor contracte.

Prin servicii similare înțelegem servicii de proiectare (Proiect Tehnic, Expertiză Tehnică și Asistență Tehnică) pentru lucrări de consolidare și/sau construcții noi și/sau modernizare și/sau reabilitare aferente lucrărilor de artă – poduri situate pe drumurile naționale și/sau drumurile expres și/sau autostrăzi.

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este data de 18 ianuarie 2021, ora 15,00. Oferta trebuie să fie valabilă până la data de 18 iulie 2021.

Lucrările la pasajul Micălaca au început în 2011

Lucrările de construcție a acestui pasaj de pe Centura Aradului au început în 2011, însă ele au fost abandonate.

”În momentul în care s-a repus în licitație cel de-al doilea pasaj de pe Centura Aradului, Ministerul Transporturilor de atunci a uitat să ia terenul necesar pentru coborârea liniei de înaltă tensiune. În anul 2019, sub guvernarea PSD, lucrările au fost oprite. Tot în 2019, dar în luna noiembrie sau decembrie, a avut loc o întâlnire cu directorul CNAIR Timișoara, Instituția Prefectului Arad, Consiliului Județean Arad și Primăria Municipiului Arad, pentru a căuta pe plan local soluții. Varianta pe care am mers este deja în primă parte aplicată, Primăria Municipiului Arad a aprobat exproprierea acelor terenuri și a dat posibilitatea constructorului să proiecteze deja coborârea liniei de înaltă tensiune (…) În comparație cu anul 2012, atunci când Guvernul Ponta a oprit lucrarea, acum lucrarea este sistată şi din punct de vedere al autorizației de construcție pentru a nu mai fi nevoie de încă o autorizație. Astfel, din ianuarie 2021 estimăm că în iulie 2021 acest pasaj va fi finalizat”, declara vara trecută europarlamentarul Gheorghe Falcă, într-o conferință susținută alături de ministrul Transporturilor de la acea vreme, Lucian Bode.

Bariera se lasă de 74 de ori într-o zi

Potrivit datelor din caietul de sarcini al licitației, din cauza lipsei pasajului suprateran, trecerea la nivel cu calea ferată este un calvar pentru șoferi.

Astfel, pe linia de cale ferată București-Arad, la Micălaca într-un interval de 24 de ore sunt nu mai puțin de 74 de închideri ale barierei, cu o durată totală de 170 de minute.

Ultimele Articole