spot_img
vineri, decembrie 3, 2021
spot_img

GALERIE FOTO Cum se lucrează la parcarea de la Cora Pantelimon și la bucla de întoarcere a tramvaiului

Lucrările avansează la parcarea de la Cora Pantelimon și la bulcla de întoarcere a tramvaiului 55, iar ele trebuie finalizate la vară.

Lucrările, care ar fi trebuit să fie gata în 2014, sunt executate de firma Tehnologica Radion, pe baza unui nou contract semnat cu Primăria Capitalei la finele lunii iulie, în valoare de 21 milioane de euro. Din imaginile postate de Asociația Metrou Ușor se poate observa cum stau lucrurile pe șantier.

”După aproape șapte ani de când trebuia construită această parcare de tip park&ride, am făcut, împreună cu specialiştii Primăriei Capitalei şi ai constructorului, toate demersurile astfel încât acest proiect, atât de important pentru descongestionarea traficului în Bucureşti, să fie deblocat! Am semnat contractul de execuţie, au fost obţinute toate avizele, inclusiv autorizaţia de construire şi s-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Durata de execuţie a parcării, care va avea o capacitate de cca 500 de locuri, este de 12 luni, iar valoarea investiţiei este de aproximativ 21 de milioane de euro”, spunea la vremea respectivă primarul general Gabriela Firea.

Parcarea de la Cora Pantelimon trebuia să fie gata în 2014

Contractul pentru parcarea de la Cora Pantelimon a fost semnat cu Asocierea Tehnologica Radion, TIAB şi VIA Proiect. Adică exact aceeași asociere care ar fi trebuit să finalizeze lucrările pe 10 august 2014, conform panoului de identificare a investiției prezent până de curând pe șantier.

Numai că în acel an Tehnologica Radion a intrat în insolvență, iar ritmul lucrărilor a încetinit serios. Apoi, în august 2014, patronul companiei, Teodor Berna, a fost arestat preventiv într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală cu un prejudiciu, potrivit procurorilor, în valoare de 100 milioane de euro. De această dată, lucrările pe Șoseaua Pantelimon s-au oprit definitiv.

Acum, noul panou indică august 2020 ca termen de finalizare. Lucrările de reabilitare a Șoselei Iancului și Șoselei Pantelimon au început la jumătatea lunii iunie 2013 și includeau construirea unei parcări de tip park&ride lângă Cora Pantelimon. La acea vreme, proiectul prevedea ca parcarea să fie subterană, însă acum Primăria Capitalei vrea o parcare supraterană și promite că va fi gata într-un an, inclusiv bucla de întoarcere a tramvaielor.

”Primarul General, Gabriela Firea, a semnat la sfârșitul lunii iulie contractul de realizare a parcării de la intersecția Pantelimon-Vergului, obiectiv de investiții care face parte din proiectul <Reabilitare Sistem Rutier cu Linii de Tramvai pe Sos. Pantelimon și Sos. Iancului>, iar în acest proiect este inclusă și bucla de întoarcere a tramvaielor”, se arată într-un răspuns al Primăriei Capitalei la solicitarea Club Feroviar.

Din cauza faptului că nu există buclă de întoarcere, pe Șoseaua Pantelimon circulă tramvaie cu dublă cabină, iar la Granitul vatmanul se mută dintr-un capăt în altul al tramvaiului.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole