GALERIE FOTO Cum arată acum Parcarea Cora Pantelimon și bucla de întoarcere a tramvaielor

31 mai 2020

Parcarea Cora Pantelimon, de tip park&ride, și bucla de întoarcere a tramvaielor vor fi gata la toamnă, a anunțat duminică pe Facebook primarul general Gabriela Firea. Lucrarea, începută de Sorin Oprescu, ar fi trebuit finalizată inițial în urmă cu șase ani de zile.

Adrian Bărbulescu

”În acest moment, lucrările complicate au fost terminate. Au fost finalizate fundația parcării și fundațiile rampelor, au fost montați peste 30 dintre stâlpii metalici, iar acum se montează traversele metalice. Pentru calea de rulare a tramvaiului, au fost montate curbele, macazul, dar și peste 36 de metri de șine”, a scris edilul pe rețeaua de socializare.

Ea amintește că pentru realizarea parcării a fost schimbată soluția tehnică. Nu era posibilă construirea unei parcări subterane, așa cum s-a dorit inițial de fosta administrație a Capitalei, condusă de Sorin Oprescu. Noua soluție tehnică, o parcare supraterană cu 500 de locuri cu terminal STB, a fost realizată prin întocmirea unui PUZ, aprobat la nivelul CGMB.

Parcarea Cora Pantelimon va fi un nod intermodal

”Nu construim doar o simplă parcare etajată, ci un nod intermodal care include tramvaie, autobuze și peroane pentru microbuze private. De asemenea, este pregătit terenul și pentru viitoarea stație de metrou din zonă. Astfel, șoferii care vin din afara Capitalei își vor putea lăsa mașinile în parcare și de acolo să circule spre centrul orașului folosind mijloacele de transport în comun. Anul trecut am semnat contractul de execuție, au fost obținute toate avizele, inclusiv autorizația de construire și s-a emis ordinul de începere a lucrărilor. Valoarea totală a investiției este de aproximativ 21 de milioane de euro”, a mai precizat Gabriela Firea.

Stadiul fizic al lucrărilor este de 20%

Primăria Capitalei a precizat, la solicitarea Club Feroviar, că în acest moment stadiul fizic general al lucrării este aproximativ 20%. Calea de rulare a tramvaiului este realizată în proporție de 35%, iar structura parcării are un stadiu fizic de 16%.

Durata de execuție a parcării este de 12 luni, termenul inițial de finalizare fiind  luna august a acestui an însă, din cauza epidemiei de coronavirus, lucrările au fost sistate la începutul lunii martie timp de aproximativ două săptămâni.

Sorin Oprescu promitea că parcarea Cora Pantelimon va fi gata în 2014

Inițial, termenul de finalizare a lucrării era anul 2014. Din 2017, de când a fost reluată circulația tramvaielor pe Șoseaua Pantelimon, aici sunt folosite doar tramvaie cu dublă cabină, iar la Granitul (Cora Pantelimon) vatmanul se mută dintr-un capăt în altul al vehiculului. Tramvaiele cu dublă comandă au fost retrase atunci de pe linia 5, unde circulau tocmai pentru că nici la capătul de linie de la Aeroportul Băneasa nu există buclă de întoarcere.

Lucrările sunt executate de un consorțiu format din TIAB SA, Tehnologica Radion și VIA proiect, pe baza unui nou contract semnat cu Primăria Capitalei la finele lunii iulie 2019, în valoare de 21 milioane de euro. Contractul pentru parcarea de la Cora Pantelimon și bucla de întoarcere a tramvaielor a fost semnat cu exact aceeași asociere care ar fi trebuit să finalizeze lucrările pe 10 august 2014, conform panoului de identificare a investiției care era prezent pe șantier. Între timp însă, el a fost înlocuit cu un nou panou, care menționează noul termen de finalizare a lucrărilor.

Lucrările nu au fost gata în 2014 pentru că în acel an Tehnologica Radion a intrat în insolvență. Apoi, în august 2014, patronul companiei, Teodor Berna, a fost arestat preventiv într-un dosar de spălare de bani și evaziune fiscală cu un prejudiciu, potrivit procurorilor, în valoare de 100 milioane de euro. După acest episod, lucrările pe Șoseaua Pantelimon s-au oprit definitiv.

Din toamnă, tramvaiele 14 și 46 ar putea reveni pe traseul de bază

Odată ce va fi gata noua buclă de întoarcere de la Cora Pantelimon, liniile 14 și 46, care acum circulă deviat, pe Bulevardul Chișinău și Bulevardul Basarabia, până la terminalul de la Republica, vor reveni pe traseul de bază.

Pe ruta deviată, calea de rulare a tramvaielor este într-o stare avansată de degradare, ceea ce a provocat, în urmă cu câteva luni, și o deraiere în intersecția de la Diham. Acum, tramvaiele din Pantelimon ale liniei 55 au un interval de succedare de 10 până la 15 minute.