spot_img
luni, octombrie 18, 2021
spot_img

GALERIE FOTO Primarul Ciucu vrea parc pe Strada Liniei. Calea ferată, acoperită cu o podea de lemn

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu, vrea să amenajeze un parc pe Strada Liniei și a postat proiectul în dezbatere publică, însoțit de mai multe simulări foto. Pe aici va trece viitorul tren metropolitan București, promis de primarul general Nicușor Dan, așa că amenajarea va fi una provizorie.

Adrian  Bărbulescu

”Am promis că vom recupera din terenurile aflate în paragină și că le vom amenaja ca parcuri. Vin astăzi în fața dumneavoastră cu un exemplu semnificativ: amenajarea unui parc destul de mare adiacent străzii Liniei, între Cora Lujerului și Plaza Romania. Am făcut un studiu de trafic și putem închide artera care duce traficul dinspre bd. Timișoara spre Lujerului, vom face o arteră cu două benzi paralele cu Str. Liniei și se va intra în rond pe partea stângă cum ne uităm la hartă, pe lângă benzinărie. Pun acum în dezbatere publică acest proiect. Deci avem așa: studiul de trafic care ne spune că este OK, studiul de fezabilitate (pe care îl publicăm peste 7 zile – mai bibilim ceva la el, explorăm ideea de  a organiza o salină artificială în tunelul din nordul viitorului parc). (…) Să curgă discuțiile, avem o săptămână pentru a modifica, dacă este cazul, ceva esențial la studiul de fezabilitate, dacă sunt argumente pertinente”, a scris edilul pe contul său de Facebook.



Parc pe Strada Liniei. Calea ferată va fi folosită ca promenadă, tunelul feroviar –  transformat în salină

Calea ferată de pe Strada Liniei va fi acoperită cu o podea de lemn și folosită ca promenadă, a detaliat primarul Ciprian Ciucu. ”Asa va fi ascunsă linia ferată și transformată în alee”, a scris edilul în dreptul fotografiilor ce indică modul cum ar urma să arate zona.

Postarea edilului face referire și la fostul tunel de cale ferată, dezafectat de trei decenii: ”Aici este tunelul care acum este în paragină și insalubru. În partea din stanga, acolo unde este mai adânc, vrem să amenajăm o salină artificială (nu este încă în schemă). Lângă skate-park vor fi terase și fast-food pentru părinții care vor să îi însoțească pe cei mici la skate-park”.

Strada Liniei face parte din traseul trenului metropolitan al lui Nicușor Dan

tren metropolitan la București reorganizarea transportului București-Ilfov
Așa arată acum calea ferată de pe Strada Liniei

Calea ferată de pe Strada Liniei este unul dintre tronsoanele trenului metropolitan pe care primarul general Nicușor Dan l-a promis în campania electorală pentru primăria  Capitalei.

CITEȘTE și FOTO-VIDEO Trenul lui Nicușor Dan, tronson cu tronson. Obstacolele de pe calea ferată urbană

Acest tronson, Gara de Vest – Stația Vasile Milea pornește din inelul feroviar al Capitalei și intră în București, pe Strada Liniei, paralelă cu Bulevardul Iuliu Maniu. Linia simplă, neelectrificată, este într-o stare nu tocmai proastă și poate fi reabilitată, dublată și electrificată, deoarece există spațiu disponibil la stânga și la dreapta ei, acolo unde acum sunt parcate mașini. Ea ar urma să plece de la gara București Vest, de pe centură, să meargă paralel cu Bulevardul Iuliu Maniu, să ajungă în zona dintre stația de metrou Lujerului și mall-ul Plaza România și apoi să se oprească undeva în zona AFI Palace Cotroceni. Pe acest din urmă tronson, între Lujerului și AFI, linia a dispărut între timp, însă nu au apucat să fie ridicate construcții pe amplasament, așa că ar putea fi reconstruită.

Proiect de amenajare provizorie

Primarul Ciprian Ciucu a anunțat încă din aprilie că vrea să amenajeze zona provizoriu, până când va fi gata proiectul trenului metropolitan.

”Strada Liniei e o zonă foarte proastă acum, cu foarte multă mizerie. Am igienizat, dar tot atrage gunoaie. Aici e un proiect cu tren usor, eu respect și urmez viziunea primarului general, doar că până atunci îmi doresc să avem amenjări minimale, non-permanente, pistă biciclete, înierbare, igienizare, iluminare”, spunea el la vremea respectivă. Ciprian Ciucu se îndoiește că linia de transport urban gândită de primarul general Nicușor Dan poate fi gata mai repede de doi-trei ani, date fiind dificultățile financiare lăsate de Gabriela Firea.

”Nu are rost să ținem oamenii în această situație. Am bugetat proiectul, avem probleme de proprietate, sunt două căi ferate, una aparține CFR, care ne-o poate închiria, a doua aparține unui privat și are 2,3 km pe lățime de 5 metri. (El ne-a propus – n.red) să o cumpărăm dacă Primăria ne va da voie la o sumă negociabilă. Va fi doar în beneficiul Primăriei, nu va mai trebui să treacă nu știu cât timp, ar ajuta mult”, spune el.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole