joi, decembrie 12, 2024
spot_img

Paporniță uitată la metrou a determinat oprirea traficului

Metrorex informează că astăzi, 17 decembrie 2021, la ora 10:00, în afara accesului stației de metrou Eroii Revoluției a fost sesizat un bagaj nesupravegheat (colet suspect).

Conform procedurilor aplicabile în astfel de situații, instituțiile abilitate s-au prezentat la fața locului pentru verificare și luarea măsurilor ce se impun, potrivit unui comunicat de presă al companiei.

Până la remedierea situației, accesul de la stația de metrou Eroii Revoluției (spre Tineretului) a fost închis publicului călător pentru 20 – 25 de minute.

La acest moment, accesul stației a fost redeschis pentru călători și precizăm că în urma acestui eveniment, circulația trenurilor nu a fost afectată.

Metrorex nu dă detalii privind conținutul coletului uitat, însă se înțelege că aceasta nu reprezenta niciun pericol cum circulația a fost reluată. Înainte de a fi mutate, transportate, coletele suspecte trebuie verificate de echipe de specialiști în explozibili.

IN THE SPOTLIGHT

FOTO. Galele Feroviare 2024, eveniment in memoriam Octavian Udriște. LISTA premiilor

La București au avut loc miercuri seara Galele Feroviare 2024, eveniment desfășurat in memoriam Octavian Udriște, președintele onorific al Club Feroviar, care ne-a părăsit...

Ultimele Articole