spot_img
marți, decembrie 7, 2021
spot_img

UPDATE Papa Francisc la Iași. Trenurile cu pelerini blocate la Ploiești au fost repuse în circulație

Trenurile cu pelerini pentru vizita Sanctității Sale Papa Francisc la Iași sunt blocate la Ploiești, din cauza ploilor puternice şi a viiturii, calea ferată fiind acoperită de ape.

 

Circulaţia feroviară între Valea Călugărească şi Ploieşti Est, judeţul Prahova, este oprită vineri seara din cauza ploilor puternice şi a viiturii, calea ferată fiind acoperită de ape.

UPDATE S-a reluat circulația trenurilor

Circulația feroviară a fost reluată la ora 22.55 pe distanța Valea Călugărească – Ploiești Est, pe firul I.
În stația Valea Călugărească trenurile circulă doar pe linia 3, cu restricție de viteză de 20 km/h și sub atenta supraveghere a personalului feroviar. Personalul de specialitate al Regionalei CF București acționează în continuarea pe acest interval, astfel încât traficul feroviar să fie operațional și pe firul II, a anunțat Oana Brânzan.

Purtătorul de cuvânt al CFR, Oana Brânzan, a declarat, vineri, că între staţiile Valea Călugărească şi Ploieşti Est nu se circulă, calea ferată fiind acoperită de ape. „Între Valea Călugărească şi Ploieşti Est, calea ferată este acoperită de ape. Pe teren sunt angajaţii de la secţia linii şi ne-au transmis că nu este posibilă continuarea circulaţiei până nu se opreşte ploaia torenţială”, a spus Brânzan.

Papa Francisc la Iași. Mai multe trenuri staționează

Mai multe garnituri staţionează temporar în gările de pe traseu. Este vorva de trenurile 1754, 5074, 15056 şi 1576 pentru direcţia Bucureşti şi de trenurile 5055, 1755, 5007,15003 şi 1665 din direcţia Bucureşti pentru Buzău și, mai departe, spre Iași.

Judeţul Prahova este sub atenţionare meteorologică de vreme rea.

Circulație feroviară blocată în Bistrița-Năsăud

Circulaţia feroviară este blocată şi în judeţul Bistriţa-Năsăud, pentru îndepărtarea aluviunilor. Un tren InterRegio este oprit în gara Feldru, după ce calea ferată a fost acoperită de aluviuni. Traficul feroviar este blocat.

Potrivit ISU Bistriţa-Năsăud, terenul IR 1831 este garat în gara Feldru, din cauză că nu se poate circula pe linia ferată. „Circulaţia feroviară este întreruptă până la îndepărtarea aluviunilor de pe şinele de cale ferată”, anunţă ISU Bistriţa-Năsăud. Persoanele care se aflau în tren aşteaptă în tren până la deblocare, arată sursa citată.

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Bistriţa-Năsăud a transmis că fost inundat şi Drumul Naţional 17D, care leagă oraşele Năsăud şi Sângeorz-Băi, pe două tronsoane, respectiv în localitatea Rebrişoara şi între localităţile Feldru si Ilva Mică. Mai multe echipe ale pompierilor voluntari şi reprezentanţi ai Secţiei de Drumuri Naţionale Bistriţa intervin în zonă pentru eliberarea șoselei.

Comuna Parva este izolată, după ce DJ 172 B a fost blocat între comunela Rebra şi Parva de aluviuni. Probleme sunt şi în comuna Livezile, unde drumul judeţean care leagă satele Dorolea şi Cuşma a fost blocat de aluviuni. Judeţul Bistriţa-Năsăud este sub cod galben de vreme rea până sâmbătă la ora 10,00.

RECOMANDĂRI

Ultimele Articole